Târgu-Mureş: Portert /Jenniffer Corrales aprofundează studiul teatrului la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra e pasionată de teatru

Tânăra a absolvit Facultatea de Regie la Bucureşti, dar a venit la Târgu-Mureş pentru a studia mai intens teatrul contemporan, dar şi arta actorului. Aici a avut ocazia să urce pe scenă, dar şi să asiste la regizarea unui spectacol jucat chiar de colegii săi din universitate.

Jenniffer Corrales a fost pasionată de teatru încă din timpul liceului, când a participat pentru prima oară la o repetiţie. „Eram la profilul Filologie-Istorie la Liceul „C.A.Rosetti” şi  mereu m-au atras ştiinţele umaniste. Din clasa a IX-a am început să activez în trupa de teatru a liceului şi am descoperit că îmi place foarte mult. Pe parcurs am participat la festivaluri de teatru şcolar şi am obţinut numeroase premii. Asta m-a făcut să îndrăgesc teatrul şi mai mult”, spune tânăra.

În clasa a XI-a, Jenniffer a jucat în spectacolul „Cooperativa Haos” alături de studentul la actorie Andrei Vizitiu, care a şi regizat piesa. Acesta i-a povestit despre teatrul studenţesc „Podul”, iar tânăra s-a înscris la preselecţie. „Eu eram doar în clasa a XI-a, nu eram încă studentă, dar am dat totuşi admitere acolo şi am intrat. „Teatrul Pod” este un teatru laborator, un loc unde se fac experiemente teatrale, unde se lucrează la fel ca la cursurile de actorie”, spune artista. 

Perioada petrecută în acest teatru a apropiat-o de regie. „În acea perioadă am scris piesa „Stop cadrul la lumina lunii”, pe care am şi regizat-o şi în care am şi jucat alături de alţi şase actori. Munca la această piesă m-a apropiat de regie, aşa că am decis să dau admitere la UNATC”, spune Jenniffer Corrales.

Din capitală la Târgu-Mureş

 În cadrul universităţii tânăra a  avut parte de profesori renumiţi şi a lucrat cu regizori precum Cătălina Buzoianu, Claudiu Goga, Radu Apostol. „Acesta din urmă m-a făcut să descopăr multe aspecte legate de teatrul experiemental, care m-a atras foarte mult”, spune artista. 

Chiar dacă teatrul experimental  nu se practică foarte mult în România, Jenniffer Corrales a găsit la Târgu-Mureş o secţie de master în Regia teatrului contemporan, aşa că a decis să părăsească Bucureştiul pentru a-şi aprofunda studiile aici.  „Trecerea de la Bucureşţi la Târgu-Mureş a fost foarte mare, dar extrem de utilă. Îmi lipseşte însă agitaţia din capitală, zona culturală de acolo, numeroasele teatre şi spectacole”, spune tânăra.

Recent Jenniffer a ajuns să colaboreze cu regizorul sibian Radu Nica la spectacolul „Sex”, cea mai recentă premieră a Universităţii de Arte din Târgu-Mureş. „A fost prima oară când făceam asistenţă de regie oficial. În trecut am mai tras cu ochiul la diverşi regizori din Bucureşti, dar niciodată n-am intervenit în procesul de creaţie. Acum a fost altceva, am colaborat cu regizorul şi cu actorii pentru a construi spectacolul. A fost o muncă de echipă”, spune artista. 

Întrebări şi răspunsuri:

Ce ai vrea să faci după ce vei absolvi?
Mă voi întoarce la Bucureşti, dar îmi doresc să-mi găsesc nişte oameni care vor să încerce lucruri noi în teatru şi cu care să pot colabora. De asemenea, îmi doresc să plec în străinătate, pentru a urmări procesul teatral din interiorul lui, nu doar din spectacolele de pe CD-uri. M-ar tenta Polonia şi SUA, pentru că acolo teatrul contemporan, experimental este posibil.

Ce înseamnă teatru experiemental?
Teatrul experimental este un teatru foarte actual, o artă a prezentului.Teatrul experimental  m-a făcut să-mi dau seama că actorii pot juca în orice spaţiu. E important ca regizor să fii conectat  la tot ce se întâmpla în jurul tău. Realitatea şi oamenii din jurul tău pot fi o permanentă sursă de inspiraţie.

Ce-i place:  Îmi place să mă uit la filme. Îmi place să cunosc oameni noi. Iubesc animalele. Apreciez sinceritatea, hotărârea, consecvenţa şi  idealismul oamenilor. Îmi plac oamenii care au spirit de iniţiativă. Îmi place să găsec partea bună în orice lucru.
Ce nu-i place: Nu-mi plac oamenii fără scrupule, aroganţi. Nu-mi plac spectacolele de teatru care nu transmit nimic publicului. Nu-mi place lispa de seriozitate.

Profil:
Data naşterii: 10 iulie 1987 la Bucureşti
Studii: Facultatea de Regie, UNATC Bucureşti,  master Arta Actorului şi Regie la Universitatea de Artă Târgu-Mureş
Profesie: regizor
Stare civilă: necăsătorită

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța