Târgu-Mureş: Petreceţi sejururi la mare pe bani puţin, în extrasezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţiile turistice mureşene se întrec în oferte turistice care mai de care mai avantajoase, valabile din 1 septembrie. Vacanţele la mare cu preţuri mici sunt posibile datorită a două programe speciale: „Litoralul pentru toţi” şi „O săptămână la mare”.

Mureşenii au oportunitatea de a petrece sejururi la mare plătind foarte puţin, prin intermediul programelor „Litoralul pentru toţi” şi „O săptămână la mare”. Începând cu 1 septembrie, odată cu intrarea în extrasezon, ofertele pentru o săptămână pe litoralul românesc sunt foarte avantajoase pentru turişti.

Programul „Litoralul pentru toţi” durează până la jumătatea lunii octombrie şi conţine pachete turistice la preţuri cuprinse între 159 de lei şi 499 de lei de persoană, la hoteluri între una şi cinci stele. Oferta cea mai ieftină, la hotel de o stea, fără mic dejun inclus, costă 159 de lei de persoană, în timp ce la două stele, pachetul turistic costă 189 de lei (fără mic dejun n.r.) sau 249 de lei (cu mic dejun inclus n.r.). „La trei stele, cazarea costă 219 lei, în varianta fără mic dejun, şi 339 lei, cu mic dejun inclus, iar la patru şi cinci stele, sejurul la mare costă 399 de lei sau 499 de lei, cu mic dejun inclus”, ne-a declarat Alexandra Olaru, de la agenţia Bon Tours.

Săptămână la mare cu 159 de lei

Programul turistic „O săptămână la mare” vine cu oferte între 159 de lei şi 399 de lei de persoană, la hoteluri de cel mult patru stele şi se va încheia la sfârşitul lunii septembrie. Preţurile sunt exact aceleaşi ca în cazul programului „Litoralul pentru toţi”, iar până în prezent au fost înscrise 38 de hoteluri, care asigură posibilitatea petrecerii unui sejur foarte ieftin la mare pentru un total de 24.000 de turişti. Locurile disponibile în ambele programe vor fi ocupate după sistemul „primul venit, primul servit”, astfel că dacă vă doriţi să vă relaxaţi la mare pe timp de toamnă, trebuie să vă grăbiţi pentru a nu pierde locurile disponibile la hoteluri.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple