Târgu-Mureş: Pajiştile montane din judeţ, reconstruite pe bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pajiştile subalpine din munţii Căşimani şi Gurghiu vor fi reconstruite pe bani europeni.

Acţiunea face parte dintr-un amplu proiect de conservare a situlului Natura 2000 Călimani-Gurghiu şi prevede reconstrucţia ecologică a 309,66 de hectare de pajişti din  aceste zone.

În momentul de faţă circa 50 de muncitori efectuează lucrări de eliminarea a plantelor invazive din zona munţilor Călimani pentru favorizarea extinderii plantei Ţepoşica. De asemnea, în zonă sunt trei stâne de oi, vaci şi cai, care vor fi împrejmuite cu gard electric pentru a fi ferite de animale sălbatice. Aceste stâne vor fi mutate în diverse locuri din zonă, tocamai pentru ca animalele să pască peste tot şi pentru ca gunoiul de grajd rezultat să nu ardă solul”, a precizat Abran Peter, coordonatorul lucrărilor silvice.

Potrivit acestuia, în munţii Gurghiu, în zona pârtiei de shi de la Sovata se coseşte manual şi mecanic pentru eliminarea arbuştilor de carpen, care nu permit extinderea altor plante. 

Acţiuni viitoare

Pe lângă reconstrucţia ecologică a pajiştilor, proiectul prevede şi împădurirea diferitelor zone din cei doi munţi. După ce anul trecut au fost plantaţi 15.000 de puieţi de anin negru în Defileul Mureşului Superior, în luna octombrie a acestuia an se va realiza împădurirea unei suprafeţe de 90 de hectare de pe creasta munţilor Călimani, unde vor fi plantaţi puieţi de şneapăn. 

Proiectul are o valoare totală de 941.620 de euro, dintre care 705.744 de euro sunt asiguraţi de Comisia Europeană, iar restul de a Ministerul Mediului.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget