Târgu-Mureş: O săptămână de distracţie pentru studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii se vor distra în Jazz&Blues

Tinerii pot participa, gratuit, la mai multe evenimente create special pentru ei. Fie că iubesc sportul sau cultura, studenţii mureşeni au parte de foarte multe evenimente în cadrul ediţiei din acest an a Unifest.

Tinerii se pot distra în voie, timp de o săptămână, la ediţia din acest an a Unifest, cel mai mare festival studenţesc din România. Fie că sunt amatori de sport, teatru sau pur şi simplu vor să danseze până dimineaţă, cu toţii vor avea parte de evenimente pe gustul lor.

Astfel, astăzi şi mâine amatorii de fotbal vor putea participa la un campionat, a cărui festivitate de premiere va avea loc vineri. „Până în prezent s-au înscris şapte echipe, dar lista e deschisă tuturor studenţilor pasionaţi de fotbal. Meciurile se vor disputa pe terenul sintetic din Parcul Albastru, iar, la final, câştigătorii vor fi recompensaţi cu diplome, medalii şi premii surpriză“, a precizat Nicolae Culdea, preşedintele Ligii Studenţilor de la Universitatea „Petru Maior“, organizatorul evenimentului.

Nu doar iubitorii de sport cu balonul rotund vor putea face mişcare, ci şi cei pasionaţi de ping-pong sau de billiard. „Sâmbătă vom organiza un campionat de ping-pong la Casa de Cultură a Studenţilor, iar luni, la casino Rexo Cafe va avea loc un campionat de biliard. Câştigătorii acestor competiţii vor fi premiaţi de către organizatori“, a mai spus Nicolae Culdea.

Dezbateri, conferinţe şi campanii umanitare

Diseară tinerii sunt invitaţi la Teatrul Naţional, unde actorii mureşeni vor juca spectacolul „Anonimul Veneţian“. Intrarea este gratuită. Seria de evenimente culturale va continua şi mâine cu vizita Palatului Culturii.

Cei care vor să-şi dezvolte deprinderile antreprenoriale pot participa, joi, la dezbaterile cu tema „Orientarea în carieră“ şi „Tranzacţiile la Bursă“ , sau vineri la conferinţa cu tema „Afaceri publice şi private“. Studenţii dornici să facă un gest caritabil sunt aşteptaţi la Centrul pentru Transfuzie Sanguină din Târgu-Mureş, unde pot dona sânge pentru cei aflaţi pe patul de spital.

Concurs de Miss şi concert Conect-R

Pentru că distracţia nu putea lipsi din programul festivalului, serile de joi şi vineri sunt dedicate petrecerilor. Marţea viitoare va avea loc mult aşteptatul concurs Miss Unifest. „La concurs s-au înscris zece boboace de la Universitatea Petru Maior. Evenimentul va avea loc pe scena Teatrului Naţional, pentru ca apoi distracţia să continue în clubul Apollo, unde atmosfera va fi întreţinută de Conect-R“, a mai spus organizatorul.

Potrivit acestuia, preţul biletelor la concursul de Miss şi la concert va fi de 25 de lei sau 20 de lei pentru posesorii de Studcard sau pentru membrii Ligii Studenţilor UPM.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul