Târgu-Mureş: Martoră în "Dosarul permiselor", inculpată pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Martora Irina Alexandra Trifan, audiată astăzi în celebrul "Dosar al permiselor" din Argeş a declarat în faţa Curţii de Apel Târgu-Mureş că fiul iculpatei Doina Bădulici, cercetată în dosar pentru trafic de influenţă, luare de mită sau cumpărare de influenţă, ar fi denunţat-o pe aceasta într-un dosar de trafic de droguri.

Potrivit Agerpres, Instanţa mureşeană a decis totuşi s-o audieze pe Irina Alexandra Trifan, chiar dacă aceasta a recunoscut că între ea şi inculpata Doina Bădulici există o relaţie de duşmănie. Martora a fost citată în repetate rânduri în acest dosar şi a ajuns să depună mărturie doar după ce s-a emis pe numele ei un mandat de aducere.

NU RATA: Focşani: Un bărbat de 31 de ani a ajuns aseară la spital cu intoxicaţii stomacale după ce a consumat prafuri halucinogene


Martora a relatat Curţii implicarea inculpatei Doina Bădulici şi a fiului acesteia Laurenţiu Bădulici, zis "Bebe", în filiera de obţinere a permisului de conducere auto. Potrivit acesteia, un prieten de-al ei bucureştean a spus de faţă cu mai mulţi amici, printre care şi "Bebe" Bădulici, că ar vrea să obţină un permis categoria B. "Bebe" Bădulici i-a spus bucureşteanului că mama sa, Doina Bădulici i-ar putea "rezolva" obţinerea permisului auto în Argeş pentru suma de 1.500 de euro.

Martora a precizat că bucureşteanul a intrat în contact cu Doina Bădulici şi ştie că a obţinut permisul contra acelei sume, care ar fi fost încasată de un poliţist.

Doina Bădulici este inculpată în dosar pentru trafic de influenţă, luare de mită sau cumpărare de influenţă, iar martora Irina Alexandra Trifan a fost învinuită într-un dosar de trafic de droguri, după ce a fost prinsă în flagrant, având asupra sa 15 grame de heroină, pe care încerca să le vândă altor persoane. Femeia a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA