Târgu-Mureş: "Isteria" norului vulcanic s-a sfârşit. Cursele pe Aeroportul "Transilvania" reluate.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 500 de pasageri au fost lăsaţi la sol din cauza „isteriei” create în jurul norului de cenuşă. Specialiştii mureşeni spun că norul de cenuşă care a traversat judeţul a fost inofensiv atât pentru populaţie cât şi pentru aviaţie.

Cursele programate astăzi să decoleze sau să aterizeze pe Aeroportul „Transilvania” sunt în grafic, asta după ce aseară reprezentanţii Ministerului Transporturilor au luat decizia să redeschidă spaţiul aerian al ţării. Norul de cenuşă care a traversat ţara noastră a afectat însă aproximativ 500 de pasageri care urmau să decoleze sau să aterizeze pe aeroportul mureşean, iar circa 10 curse au fost anulate.

Aeroport funcţional

Traficul aerian pe Aeroportul „Transilvania” s-a redeschis de astăzi, deşi cursa Tarom care urma să decoleze astăzi de la ora 06.05 spre Bucureşti a fost anulată. „Motivul anulării acestei curse este faptul că avionul nu a aterizat aseară de la Bucureşti. Celelalte curse, atât cele programate, cât şi cele neprogramate, care ne sunt anunţate cu câteva ore înaintea zborului, sunt în grafic”, a precizat Ştefan Petru Runcan, directorul Aeroportului „Transilvania”.

Nor inofensiv

Potrivit directorului Centrului Local de Meteorologie din Târgu-Mureş, Makkai Grigore, norul de cenuşă vulcanică este de fapt inofensiv, atât pentru populaţie cât şi pentru traficul aerian, iar „isteria” creată în jurul acestuia nu-şi are rostul. „Prin această erupţie ajunge în atmosferă o mare cantitate de materie vulcanică, mai grosieră sau mai fină. Particulele mai fine plutesc în atmosferă, fiind de dimensiuni microscopice. În cazul nostru problema a ajuns în această fază datorită unor presupuneri şi temeri din partea aviatorilor că aceste particule ar putea avea efecte mecanice. După părerea mea această presupunere nu-şi are temei datorită dimensiunilor şi a densităţii foarte mici a acestei materii”, a spus Makkai Grigore.

Praful şi gazele toxice, mai periculos decât cenuşa

 Potrivit acestuia, praful pe care îl simţim zilnic în oraş e mai periculos decât cenuşa vulcanică. „Suntem într-un pericol mai mare datorită prafului care se ridică de pe carosabil, decât din cauza cenuşei vulcanice care este acolo sus. Plus că în perioada în care norul a traversat judeţul, nu au fost precipitaţii. Dar chiar dacă ar fi fost, nu ar fi prezentat nici un pericol, fiind o materie naturală. Mult mai periculoase sunt gazele toxice emenate de intreprinderile chimice, care se diluează în precipitaţii şi formează ploi acide”, a mai precizat Makkai Grigore.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"