Târgu-Mureş: Începe „marea comasare“ a spitalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei spitale din judeţ vor fi desfiinţate, iar altul va fi transformat în cămin de bătrâni. Reprezentanţii spitalelor se feresc deocamdată să comenteze decizia ministerului care urmează să fie aplicată de la 1 aprilie

Astfel, Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş se va uni cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş, Preventoriul de la Gorneşti va trece la Spitalul Clinic Judeţean Mureş, iar Centrul de Sănătate de la Miercurea Nirajului va fi preluat de Centrul de Sănătate de la Sovata, în timp ce Spitalul de la Sărmaşu va fi transformat în azil de bătrâni.

„Fiecare judeţ trebuie să răspundă cu privire la funcţionarea unităţilor spitaliceşti, cu respectarea tuturor criteriilor ca un spital să fie un adevărat spital. Asta înseamnă să asigurarea gărzilor, păstrarea numărului de paturi şi a contractului care asigură veniturile pentru funcţionarea spitalului şi susţinerea, din partea unităţii administrative pe raza căreia funcţionează", a declarat Lokodi Edit Emoke, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Singurul spital de care se ştie sigur că va fi desfiinţat este cel de la Sărmaşu, unde se va facare cămin de bătrâni. Consiliul local trebuie ca, până la 30 martie, să facă toate demersurile pentru transformarea unităţii medicale în cămin.

Se clarifică şi situaţia IBCVT

Ministerul Sănătăţii propusese, la sfârşitul anului trecut, preularea IBCVT de către Spitalul Clinic judeţean Mureş, fapt care a dus la îndelungi discuţii pro şi contra acestei comasări. Prin noua reorganizare, această preluare a institutului de către spital a devenit o certitudine. „Deocamdată este încă o propunere. Noi aşteptăm hotărârea de Guvern înainte de a face declaraţii", a spus Lavinia Cosma, purtător de cuvânt la SCJU Mureş.

Nu se fac disponibilizări

La nivel naţional, Ministerul Sănătăţii vrea ca, din cele 435 de spitale câte sunt în ţară să desfiinţeze 182. Dintre acesea,111 vor fi comasate, iar restul de 71 vor fi transformate în cămine de bătrâni.

Reprezentanţii ministerului susţin că reorganizarea spitalelor nu va duce la disponibilizări de personal. Cadrele medicale din spitalele care se comasează vor trece la noua unitate, iar cele din clinicile care devin cămine de bătrâni vor rămâne să lucreze aici.

Centru de cercetare medicală

Primăria Târgu-Mureş şi Conducerea IBM Research urmează să semneze, luna aceasta, un memorandum de colaborare privind realizarea unui centru de excelenţă în cercetare medicală informatizată. Compania IBM a ales oraşul nostru pentru implentarea acestei investiţii datorită tradiţiei în medicină şi farmacie şi a rezultatelor obţinute de specialiştii mureşeni. Noul centrul pentru cercetare medicală urmează să fie construit pe terenul fostului Aeroclub.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie