Târgu-Mureş: Iazul batal al combinatului Azomureş va fi închis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Batalul de la Azomureş va fi donat

După ce s-au plâns ani de zile de poluarea din jurul combinatului chimic Azomureş, târgumureşenii primesc, în sfârşit, o veste bună. Vechiul iaz batal va fi închis în cel mai scurt timp posibil.

„Combinatul Azomureş are obligaţia de a închide acest iaz, pentru a nu mai fi o sursă de poluare pentru mediul înconjurător. Pentru acesta, ei au fost obligaţi să facă un proiect de închidere şi ecologizare, care, conform legii, a fost supus evaluării de impact", a declarat directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Dănuţ Ştefănescu. „Institutul nostru a efectuat un studiu pentru stabilirea soluţiei pentru închiderea iazului batal, soluţia noastră fiind adoptată de către un inginer proiectant. S-a efectuat şi un studiu de impact şi, în principiu, închiderea iazului respectă normativele impuse de comunitatea europeană. În jurul iazului, mediul prezintă un grad ridicat de poluare. Prin închiderea lui, poluarea se va reduce în timp", a declarat Cristian Ivanciu, reprezentantul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare din România, în cadrul unei dezbateri publice privind închiderea iazului.

Iazul batal de la Azomureş a fost construit şi pus în funcţiune încă în anul 1975, având ca scop depozitarea amestecului compus din produse solide, rezultat în urma procesului tehnologic.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese