Târgu-Mureş: Fiul lui Florin Busuioc vrea ca tatăl lui să-l audă cântând

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Busuioc jr. a ajuns la spital din cauza etnobotanicelor foto Dan Luca

Mureşeanul Florin Busuioc jr. va participa la preselecţia concursului X Factor de la Bucureşti. Tânărul speră că tatăl său, vedeta PRO TV, Florin Busuioc, va veni să-l vadă.

Mureşeanul Florin Busuioc jr. a participat la sfârşitul acestei săptămâni la preselecţia pentru concursul X Factor, organizată la Iaşi. Tânărul a ratat însă calificarea pentru că a ajuns la spital din cauza etnobotanicelor. Acum tânărul regretă gestul făcut şi speră că la preselecţia din Bucureşti va putea să-şi întâlnească tatăl.

“Acum, când sunt acasă şi sunt bine, îmi dau seama de greşelile pe care le-amcomis şi de pericolul în care m-am aflat. Regret ce am făcut, îmi cer scuze față de toți care m-au văzut drogat şi vreau să le demonstrez că eu nu sunt aşa în realitate. Îmi voi schimba anturajul, încă pot să-mi schimb viața, să continui cu hip-hopul şi să ajung cât mai departe”,a declarat tânărul, pentru Libertatea.

Florin Busuioc jr. speră să ajungă un cântăreţ celebru şi speră să aibă un sprijin din partea tatălui. "M-ar încuraja şi cred că mi-ar da o forță supranaturală să îl am pe tatăl meu aproape. Eu ştiu că e un om bun şi, până la urmă, sunt fiul lui, sigur îl interesează cine sunt şi ce am făcut”, spune tânărul, citat de aceaşi sursă.

Potrivit medicilor, etnobotanicele consumate de tânăr la Iaşi au efecte similare cocainei şi pot cauza moartea.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget