Târgu-Mureş: Criminalii de la Crăciuneşti, în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii sunt pe urmele criminalilor, care în noaptea de joi spre vineri au ucis două femei şi un bărbat în satul mureşan Nicoleşti din comuna Crăciuneşti.

Potrivit anchetatorilor, există deja un cerc de suspecţi, iar autorii vor fi prinşi cât de curând, mai ales că au acţionat fără mănuşi şi au lăsat numeroase amprente.

Oribila crimă a fost descoperită ieri după amiază de una dintre fiicele victimelor, care şi-a găsit tatăl, Racz Martin de 63 de ani, mama Racz Elisabeta de 61 de ani şi bunica Kadar Roza de 88 de ani într-o baltă de sânge.

Speriată femeia a anunţat poliţia, iar anchetatorii ajunşi la faţa locului au constatat că cele trei victime erau pline de lovituri, iar mobilierul din casă era răvăşit în totalitate. „În imobil s-a pătruns prin spargerea unui geam, iar obiectele din casă erau răvăşite, semn că autorii au căutat bani sau alte valori”, a precizat Dan Oltean, procuror criminalist.

Cele trei victime au fost practic măcelărite de asasini, având numeroase plăgi tăiate la nivelul capului şi a gâtului. 

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!