Târgu-Mureş: Cetatea Sighişoarei, iluminată după model grecesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria municipiului Sighişoara este partener într-un proiect european ce are ca scop iluminarea zonelor urbane istorice. Proiectul este condus de municipalitatea din insula Corfu. Soluţiile găsite pentru iluminarea monumentelor sighişorene vor fi prezentate în martie 2011.


Municipalitatea din Sighişoara este parteneră a proiectului „FOS – Lighting Designers for Historic Urban Landscapes” (Proiectanţi în iluminat pentru zone urbane istorice), condus de către este municipalitatea din Corfu (Grecia). Acest proiect are o valoare de 400.000 de euro, din care 50% reprezintă fonduri nerambursabile. Primăria Sighişoara a contribuit la acest proiect cu 50.000 de euro.

Proiectul prevedere reunirea a mai multor proiectanţi în iluminat din patru centre istorice-Corfu (Grecia), Graz (Austria), Sevilia (Spania) şi Sighişoara- dar şi a membrilor unor asociaţii de profil din Franţa, Italia, Anglia şi Germania, alături de Consiliul Internţional pentru Site-uri şi Monumente al UNESCO şi Asociaţia Profesională a Proiectanţilor în Iluminat. Cu toţii participă la schimburi de experineţă pentru ca la final să realizeze un proiect de iluminat pentru un monument sau ansamblu de monumente din oraşele respective.

„În fiecare oraş s-a constituit un grup al proiectanţilor în iluminat, iar membrii acestora au participat atelierele de lucru organizate în oraşele partenere şi asociate. A fost realizat astfel un schimb de bune practici şi idei de îmbunătăţire a iluminatului arhitectural în zonele urbane. Fiecare grup de proiectanţi a realizat un proiect pentru un monument sau ansamblu de monumente din oraşul respectiv, care vor constitui portofoliul de proiecte prezentat la întâlnirea de închidere din martie 2011”, a explicitat Dorin Dăneşan, primarul Sighişoarei, citat de Zi de Zi.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!