Târgu-Mureş: Cai putere și adrenalină la primul raliu al oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Startul raliului se va da din centrul Târgu-Mureşului şi va continua spre Sovata prin Miercurea Nirajului şi Eremitu. Acesta va cuprinde 11 probe speciale şi una super-specială, care vor totaliza 250 de kilometri, iar la competiţie vor participa 34 de echipaje, din ţară şi din străinătate.

Timp de trei zile, între 4 și 6 iunie, orașul nostru va deveni capitala automobilistică a țării datorită primului raliu oficial organizat la Târgu-Mureș. Raliul Târgu-Mureșului va fi cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și totodată cea de-a treia disputată pe asfalt, din țară, după cele de la Brașov și Cluj.

Mureșenii pasionați de cai putere vor putea vedea la lucru cele mai puternice mașini de raliu din țară ( cum ar fi Mitsubishi Lancer EVO 9 sau Subaru Impreza N15 n.r.), conduse de piloți consacrați precum Bogdan Marișca, Dan Gîrtofan și Mihai Leu. ”Au existat unele dificultăţi în a introduce acest raliu în Campionatul Naţional, deoarece existau temeri cu pivire la calitatea probelor și a organizării. Timpul a demonstrat că temerile au fost de prisos. Până acum, totul a mers extraordinar şi vrem să le arătăm, cu toată echipa de organizare, că se va putea desfăşura un raliu foarte bun la Târgu-Mureş. Am găsit şi probe speciale foarte bune, care vor pune piloţii la muncă. Ne aşteptăm ca şi organizarea să fie ireproşabilă şi acest raliu să rămână în calendarul campionatului naţional de raliuri pentru următorii 10 ani”, a declarat campionul Mihai Leu.

Traseu în tot județul

Startul Raliului se va da pe 4 iunie, de la Primăria Târgu-Mureş, cu o probă super-specială în zona Serpentinei Vechi, pe o distanță de 2,7 kilometri pe piatră cubică şi cu foarte multe viraje. În data de 5 iunie se va porni de la Primăria Târgu-Mureş spre Praid, pe traseul Sânişor - Miercurea Nirajului - Mitreşti - Eremitu - Praid, cu regrupare pe Muntele Bucin şi întoarcere prin Sovata - Damieni - Valea - Şardu Nirajului.

În total, 250 de kilometri parcurși pe drumurile județului, începuți și sfârșiți în Piața Victoriei din Târgu-Mureș, unde va avea loc și festivitatea de premiere. Spectatorii vor avea posibilitatea să asiste gratuit la aproape 100 de kilometri din distanța totală acoperită de Raliu.

Buget de peste 50.000 de euro

Costurile organizării unei etape de raliu se ridică la peste 50.000 de euro, iar banii vor veni în parte de la sponsori şi autorităţile locale. Suma ar trebui să acopere costurile de organizare, marcarea şi securizarea traseului, plus cazarea a peste 100 de arbitri şi oficiali veniţi din toată ţara.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro