Târgu-Mureş: Bani de la UE pentru străzi, trotuare şi infractori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii locali au semnat astăzi, în prezenţa mai multor reprezentanţi ai Guvernului, două contracte prin care au obţinut fonduri de la Uniunea Europeană pentru două proiecte.

<!--[if gte mso 10]>

Primul proiect priveşte modernizarea a 19 străzi din oraş, totalizând 12 km de şosea şi 31 de km de trotuare. Valoarea lui este de 37,5 milioane de lei, din care circa 30 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. Lucrările vor dura 27 de luni, însă primăria trebuie organizată o licitaţie pentru desemnarea constructorului.

După semnarea contractului autorităţile locale intră în procedura de achiziţii. Sperăm să nu intervină contestaţiile şi să beneficiaţi cât mai repăede de banii europeni”, a precizat Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Al doilea proiect are în vedere amplasarea a 25 de camere de supraveghere în zonele cu risc infracţional din oraş, respectiv  în cartierele Mureşeni, Dâmbu, Valea Rece, pe Calea Sighişoarei şi Bulevardul Pandurilor. Proiectul valorează 3,2 milioane de lei, din care 2,5 milioane de lei vin de la UE.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”