Târgu-Mureş: Au donat sânge în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mureşeni dornici să-şi ajute semenii au acceptat astăzi să doneze sânge la noul Centru mobil de recoltare, ce a fost prezent astăzi lângă Ceasul Floral din centrul oraşului.

Autocarul destinat recoltării sângelui este amenajat şi dotat asemeni Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Mureş de care aparţine, iar procedura de donare este similară.

"Centrul mobil de recolatre aduce un aport preţios de sânge pentru bolnavii din regiunea noastră. Acesta se va deplasa în oraşe mai mici şi astfel oamenii vor putea accesa mult mai simplu donarea de sânge. Donatorii urmează aceaşi paşi ca şi la o donare dintr-un Centru de Transfuzii, există şi aici un personal sanitar calificat", a precizat dr. Dana Florea, director Centru Regional de Transfuzie Sanguină Mureş.

Personalul medical e format din angajaţi ai Centrului Regional de Tranfuzie Sanguină, SMURD, Ambulanţei Mureş şi voluntari ai organizaţiei Crucea Roşie. "Ca la toate donările, sângele recoltat la Centrul mobil este analizat la Centrul Regional, se prelucrează şi apoi se distibuie  mai departe unităţilor medicale", a precizat Dana Florea.

Momentan, in Centrul mobil de recoltare, donatorii nu sunt recompensaţi cu tichetele de masă şi zilele libere accordate la donările realizate în Centrul Regional de Transfuzie Sanguină.

În prezent în ţară există cinci astfel de centre mobile, iar cel din Mureş va deservi toate judeţele Regiunii 7 Centru. Costul unui astfel de Centru mobil de donare se ridică la 900.000 de lei.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”