Târgu-Mureş: Au apărut ofertele de 1 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O croazieră în estul Meditarenei costă 500 de euro foto Arhivă

Agenţiile de turism se bat în oferte care de care mai interesante, dar mureşenii sunt încă indecişi. Cele mai bune oferte sunt în continuare cele făcute de hotelierii din Grecia şi Bulgaria în ceea ce priveşte raportul calitate-preţ.

Deşi n-am ieşit încă oficial din iarnă, agenţiile de turism au scos deja ofertele pentru sărbătorile pascale precum şi pentru ziua de 1 mai. Nici anul acesta hotelierii şi cabanierii din România nu au reuşit să rupă gura târgului. Cele mai bune oferte vin tot din străinătate. Grecii şi mai ales bulgarii vor să îşi umple hotelurile cu oferte care mai de care mai atractive. 

Astfel pentru 1 mai dar şi pentru sărbătoarea de Paşte, o escapadă la Nisipurile de aur din Bulgaria, la un hotel de trei stele costă 60 de euro de persoană. Preţul este pentru 3 nopţi all inclusive. Prin comparaţie, Hotel Regal din Mamaia, tot de 3 stele are tarife de 83, 5 lei de persoană pe noapte cu masa plătită separat.

Ocolul Mediteranei în 8 zile


Grecii au scos anul acesta o nouă ofertă. O croazieră în estul Mediteranei cu autocarul. Excursia durează 8 zile şi costă 500 de euro. Preţul include cazare la hotel de 3 stele, masă, taxe portuare, ghid, asigurare medicală şi intrările la obiectivele turistice. Plecarea se face pe 30 aprilie, de Paşte pe traseul Bucureşti- Atena. Urmează periplul prin ţara lui Aristotel cu Katerini, Peloponez, Mikonos, Patmos, Creta, Sandorini, Delphi, Meteora, Salonic şi retur Bucureşti.

Turcii sunt mai „fiţoşi”

Turcii au scos şi ei oferte pentru turiştii români. Majoritatea sunt însă oferte la hoteluri de cinci stele. Chiar şi aşa, preţurile au rămas accesibile. În Antalya, la hotel Alnalya Royal Wings, un sejur de trei zile costă 84 de euro de persoană la single sau 116 euro camera dublă, servicii ultra all inclusive. Aceleaşi servicii sunt şi la Baia, Hotel Lara, unde costurile sunt de 75 de euro de persoană la single şi 104 camera dublă. Toate camerele sunt cu vedere spre ţărm însă pentru doar câţiva euro în plus camera poate avea vedere la mare.

Cererea mai mică decât oferta

Cu toate că au apărut mai multe oferte în ţară sau străinătate, cererile întârzie să apară. „Oamenii, vin, întreabă dar deocamdată rămân indecişi. Cele mai interesante rămân ofertele pe perioadă scurtă şi undeva în apropiere. Nimeni nu se mai interesează însă de Egipt sau America de Sud” a declarat Csaba Torok, agent de turism.

Agroturismul, o alternativă

O alternativă la litoralele bulgăreşti sau greceşti rămâne agroturismul românesc. De exemplu, o cameră dublă cu mic dejun inclus la Centrul Agrotistic San Pio din Maramureş costă 38 de euro.

Mai multe pentru tine:
Ponta, la masă cu Makaveli și parlamentari plecați din POT, AUR și S.O.S România. Ce planuri ar avea fostul lider PSD
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Sportivă de națională, condamnată la închisoare după ce a recunoscut că a comis fraude bancare. Riscă excluderea de la Jocurile Olimpice
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”