Târgu-Mureş: Atmosferă retro la Balul Bobocilor Colegiului Naţional „Unirea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii Colegiului Naţional "Unirea" au reînviat atmosfera anilor '30 foto Radu Roşca

Peste 600 de elevi ai Colegiului Naţional „Unirea” au trăit aseară atmosfera anilor ’30 cu ocazia Balului Bobocilor desfăşurat pe Scena Mare a Teatrului Naţional.

Elevii, dar şi cadrele didactice au intrat în atmosfera de bal costumaţi după moda din perioada interbelică şi au urmărit spectacolul oferit de boboci, dar şi de elevii claselor a XII-a. Cei 16 boboci, opt fete şi opt băieţi de la secţia română şi maghiară, care au participat la concurs au avut de parcurs mai multe probe, spre deliciul publicului, care i-a încurajat permanent.

După ce au trecut cu bine de întrebările de cultură generală, bobocii şi-au arătat talentul în cadrul probelor individuale. Până ce juriul a deliberat, pe scenă au urcat Charlie Chaplin, dar şi elevele de clasa a XII-a, care i-au încântat pe spectatori cu un dans de cabaret.

Cea mai frumoasă boboacă a Colegiului „Unirea” a fost desemnată Anca Molnar, iar titlul de Mister Boboc i-a revenit lui David Kozak. Emoţionată, câştigătoarea a precizat că experinţa trăită a fost una minunată, iar pe viitor se gândeşte să urmeze cursuri de modelling. 

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”