Salarii de top pentru şefii instituţiilor publice mureşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Florea are un salariu de 7.472 de lei pe lună

Într-un top al salariilor preşedinţilor consiliilor judeţene şi al primarilor, realizat la nivel naţional, luând în calcul declaraţiile lor de avere, preşedintele Consiliului Judeţean, Lokodi Edita, ocupă locul I pe ţară, iar primarul Dorin Florea, locul al III-lea. Ba mai mult, salariul câştigat de Lokodi Edita în 2010 este mai mare chiar decât al preşedintelui ţării, Traian Băsescu, iar cel al lui Dorin Florea diferă doar

Declaraţiile de avere completate şi afişate pe site-urile instuţiilor mureşene arată încă o dată că sunt unii şefi sau funcţionari publici care iau salarii mai mari chiar decât preşedintele Traian Băsescu. Astfel, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita ocupă prima poziţie în topul veniturilor salariale încasate în 2010 de preşedinţii consiliilor judeţene din ţară. Primarul Târgu-Mureşului, Dorin Florea, ocupă a treia poziţie într-un top similar. Ambii spun că cifrele declarate de ei pe propria răspundere sunt greşite.

Salarii de zeci de mii de lei

Potrivit declaraţiei de avere a preşedintelui Consiliului Judeţean, Lokodi Edita, venitul încasat anul trecut de aceasta din salarii se ridică la 98.948 de lei, ceea ce înseamnă 7.495 de lei lunar, aproape dublu faţă de edilul judeţean său de la Consiliul Judeţean Tulcea şi cu aproximativ 1.500 de lei mai mult decât şeful statului. În aceaşi declaraţie de avere, Lokodi a notat că deţine două depozite bancare, unul de 20.121 de euro şi altul de 238.503 de lei, precum şi trei picturi în ulei, în valoare totală de 8.000 de euro. Primarul Dorin Florea a câştigat anul trecut din salarii 67.045 de lei, adică 5.587 de lei lunar. Conform declaraţiei sale de avere, edilul a mai obţinut în acest an 280.000 de euro, în urma vânzării unei case de locuit şi mai deţine bijuterii, mobilier şi tablouri primite moştenire, a căror valoare este însă secretă. Primarul are şi o datorie, prin contractarea în 2007 a unui credit de 36.284 de euro, care are scadenţa în 2026.

Oficialii spun că au greşit

Atât Lokodi Edita cât şi primarul Dorin Florea spun că în prezent nu câştigă atât cât apare trecut în propria declaraţie de avere. „Salariul meu, de când s-a modificat, cu toate reducerile, este de 3.900 de lei. Acea sumă este pe 2010, când încă nu existau reducerile salariale de 25%, când pentru proiecte europene puteam beneficia de o majorare a salarialui de bază cu 25%. Când s-a apreciat la nivel naţional că acest lucru nu se poate, am intrat în legalitate, deci salariul meu e de 3.900 de lei", spune Lokodi Edita.  

„E o greşeală. Regret că a apărut aşa. Dintr-o eroare de date, s-a copiat venitul pe care-l aveam acum patru ani, când beneficiam toţi primarii de sporuri, pentru că lucram cu bani europeni. Când s-a copiat fişa mea fiscală s-a făcut mai mare, în loc să fie mai mică. Salariul meu e de 3.100 de lei", se scuză primarul Dorin Florea.

Nu câştigă primarul, cât ia secretarul

La o analiză atentă a sumelor încasate de funcţionarii publici din Primărie şi Consiliul Judeţean rezultă că unii angajaţi au salarii mai mari decât ale şefilor. Astfel, potrivit declaraţiei de avere a economistului Kiss Imola, şefa Direcţiei Economice din Primăria Târgu-Mureş, venitul salarial obţinut de aceasta anul trecut este de 62.543 de lei, la care se adaugă alţi 163.297 de lei, bani proveniţi în urma activităţii de executare a creanţelor bugetare.

Secretara primăriei, Maria Cioban, a încasat anul trecut 102.068 de lei din salariu şi din alte drepturi. Pe locul trei în topul salariilor funcţionarilor primăriei se află Korpadi Gyorgy, director executiv al Direcţiei comunicare, programe cu finanţare internaţională şi resurse umane, care a încasat anul trecut 64.727 de lei ca şi salariat, la care s-au adăugat unele stimulente, în valoare de 10.287 de lei. La Consiliul Judeţean, situaţia este similară. Paul Cosma, secretarul instituţiei, a obţinut anul trecut un venit salarial de 100.410 lei.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”