Sală polivalentă, din cadrul unui campus universitar, transformată în spital COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sala polivalentă s-ar putea instala între 80 şi 100 de paturi. Planul făcut de spacialişti cuprinde saloane cu unul sau două paturi.

La iniţiativa Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „G. E. Palade” din Târgu Mureş, Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş împreună cu celelalte autorităţi implicate direct în gestionarea pandemiei Covid-19 au decis transformarea Sălii polivalente din cadrul campusului universităţii într-un spital COVID de tip modular pentru bolnavii confirmaţi, cu simptomatologie moderată.

Hotărârea a fost aprobată luni, 13 aprilie, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş.

Facilităţile pe care le are universitatea şi poziţionarea strategică a acesteia permit adaptarea Sălii polivalente, care are o suprafaţă utilă de 2.369 mp (1.901 mp doar pentru spaţiile medicale propriu-zise), pentru a asigura condiţii optime de îngrijire în 80-100 paturi. În condiţii de necesitate, spaţiul poate prelua, prin readaptarea dotărilor, şi alte categorii de pacienţi.

„Acest proiect este un semn de normalitate despre cum trebuie să funcţioneze lucrurile în judeţul nostru. Toate instituţiile cu atribuţii directe în autorizare se vor implica pentru a avea funcţional acest spaţiu de îndată, având în vedere importanţa iniţiativei. Totodată acesta este şi semnalul pentru toţi reprezentanţii mediului de afaceri care şi-au manifestat dorinţa de a ne susţine. Acum este momentul şi vă mulţumim pentru acest lucru”, a spus Mara Togănel, prefectul judeţului Mureş.  

La rândul său, rectorul universităţii, prof. dr. Leonard Azamfirei a declarat că „Universitatea s-a implicat de la început în lupta împotriva pandemiei, cu toate resursele sale tehnice şi umane. Perspectiva de evoluţie a  situaţiei epidemiologice ne-a făcut să venim cu această propunere în faţa autorităţilor, replicând un model deja folosit la nivel internaţional. Faptul că locaţia propusă este una accesibilă, uşor de securizat, cele două spitale importante, inclusiv secţiile de terapie intensivă, sunt în imediata proximitate precum şi dotările moderne pe care le are această sală, uşor de readaptat în funcţie de necesităţi ne face să credem că putem fi utili şi de această dată judeţului, fiind parte a unui efort colectiv făcut împreună cu autorităţile, la care va adera, cu siguranţă şi mediul economic.”   

Doctorul Cristian Boeriu, consilierul pe probleme medicale al prefectului judeţului Mureş, consideră că proiectul vine la timp pentru a preîntâmpina necesarul de paturi din judeţ: “Creşterea numărului de cazuri pozitive şi faptul că România nu a atins încă vârful pandemiei aduc provocarea identificării de noi locuri pentru tratarea bolnavilor din judeţul Mureş. Spitalul de tip modular va lua o parte importantă din presiunea pusă în acest moment pe secţiile de boli infecţioase şi spitalele desemnate pentru tratarea bolnavilor Covid-19.”

Planul de compartimentare prevede saloane de 1-2 paturi, cu circuite adaptate, acesta urmând a fi avizat şi a intra în execuţie în zilele următoare. Materialele necesare acestei configurări sunt deja comandate de către universitate, urmând a fi livrate a doua parte a acestei săptămâni.

Printr-un efort conjugat al autorităţilor locale, universităţii şi mediului privat, spitalul ar putea deveni funcţional în 7-10 zile.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Numărul deceselor cauzate de COVID-19 în judeţul Mureş a ajuns la 14


 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele