Proconsul încheie Sărbătoarea Vinului și Artei Meșteșugărești

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proconsul concertează diseară la Târgu-Mureș (foto: Florin Ghioca)

Sărbătoarea Vinului și Artei Meșteșugărești, eveniment organizat anual și ajuns la cea de-a 12-a ediție, se va încheia în această seară cu un super concert al fotmației Proconsul.

După ce aseară, Connect-R și Direcția 5 au făcut show pe scena amenajată în centrul orașului, a venit rândul celor de la Proconsul să le ofere mureșenilor un concert de neuitat. În fața unui public mai mult ca sigur numeros, Bodo și compania vor cânta cele mai cunoscute piese ale formației, cum ar fi ”De la ruși”, Cerul”, ”Mi-ai luat inima” sau ”Spune-mi despre noi”.

Invitata specială a organizatorilor la eveniment, Andreea Marin, va fi prezentă la Târgu-Mureș în calitate de ambasador al luptei împotriva cancerului la sân, luna octombrie fiind intitulată ”luna roz”.

Sărbătoarea Vinului și Artei Meșteșugărești este un eveniment anual care atrage la Târgu-Mureș cele mai bune podgorii din țară, precum și meşteşugari iscusiţi şi unităţi de alimentaţie publică ce vor oferi produse tradiţionale în standurile amplasate în Piața Trandafirilor.

Mai multe pentru tine:
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziare cu conținut fascist, distribuite în București, în zona Catedralei Naționale. Jandarmii l-au săltat pe bărbatul care le împărțea
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Excremente umane vechi de 1.300 de ani, analizate de oamenii de știință
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
„Eroii din Harkov” care au salvat 48 de copii din grădinița lovită de dronă rusă. „Nu a plâns. Doar se uita drept în ochii mei”