Prefectura Mureş a câştigat pădurile de pe Valea Mureşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ani de zile de înfăţişări, Prefectura Mureş a câştigat procesul părivind retrocedarea pădurilor de pe Valea Mureşului.

   Procesul a fost strămutat la Brăila, după ce aurul verde al Vaii Mureşului a fost revendicat de urmaşii fostului grof Banfy Daniel.  Ca urmare, statul român este proprietar peste aproape 26.000 de hectare de pădure, care se găseşte în zona localiăţilor Răstoliţa, Stânceni şi Lunca Bradului. Sentinţa Tribunalului Brăila care a judecat cauza dintre Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Mureş şi urmaşii fostului grof Banfy, este irevocabilă.

  În urmă cu doi ani, au fost solicitate prin procese, aproape 80.000 de hectare de pădure de pe Valea Mureşului Superior, însă doar jumătate era disponibilă. De aceea, pentru o parte din procese soluţia a fost casarea, iar altele mai sunt încă pe rol.

citeşte şi:

Retrocedare tergiversată de 22 de ani. Primăria Bacău a blocat iar procedura în instanţă

 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul