„Prah” anunţă începerea unui nou an de teatru la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul va fi pus în scenă în Sala Mică, de la ora 19.30

Mureşenii sunt aşteptaţi în număr mare diseară la Teatrul Naţional, începând cu ora 19.30, la spectacolul „Prah”, primul din 2013 al companiei Liviu Rebreanu. Piesa va fi pusă în scenă în Sala Mică a Naţionalului.

Spectacolul „Prah” (6 din 49) îi readuce pe scena târgumureşeană pe doi dintre actorii care au marcat isoria teatrului mureşean în ultimele decenii, Marinela Popescu şi Mihai Gingulescu. 

Urmăriţi atent de regizorul Cristian Ioan, cei doi îndrăgiţi actori oferă publicului o mostră de farmec teatral, într-o demonstraţie actoricească de excepţie. „Prah” este un spectacol pentru toate vârstele, plin de umor dar şi de situaţii limită, cu o scenografie ce poartă amprenta scenografei Judith Dobre-Kóthay, premiată în 2012 de către UNITER pentru întreaga activitate.

Spectacolul a avut parte de o premieră apreciată de public la începutul anului trecut, mai exact în 19 februarie, fiind jucat de fiecare dată cu casa închisă. Judith Dobre-Kóthay este responsabilă cu scenografia, în timp ce Stelian Chiţacu este regizorul tehnic al spectacolului din această seară.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort