Picturi de Grigorescu şi Tonitza expuse în premieră la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Picturi de Nicolae Grigorescu şi Tonitza expuse la Hotel Grand

Adevărate capodopere ale marilor pictori români, dar şi bijuterii şi mărţişoare de epocă vor fi expuse în premieră la Târgu-Mureş, astăzi şi mâine, la Hotel Grand. Valoarea capodoperelor este extrem de mare, picturile urmând să fie scoase la licitaţie, în Bucureşti.

Printre operele de patrimoniu care vor fi propuse în cadrul expoziţiei de la Hotel Grand, se numără două picturi în miniatură în valoare de peste 70.000 de euro, realizate de Nicolae Grigorescu. Este vorba de „Car cu boi, pe cale, de dimineaţă” şi „Întoarcerea de la bâlci”. Nu vor lipsi nici operele de Tonitza, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi pictori români ai tuturor timpurilor.

Mureşenii care vor trece pragul Grandului vor avea parte de un şoc coloristic, întrucât picturi extrem de cunoscute, precum Tabloul „Tătăroaice la Balcic”, de Tonitza sau pictura intitulată sugestiv „Primul bal”, al pictorului Ştefan Luchian, portretul „Fetiţa tatii”, realizat de pictorul Ion Ţuculescu  şi „Natură statică cu măr şi două cărţi”, semnat de Gheorghe Petraşcu, vor încânta privirile tuturor iubitorilor de artă prezenţi la expoziţie.

În plus, pe lângă tablouri, mureşenii vor putea admira o paletă variată de bijuterii şi mărţişoare de epocă, extrem de rare pe piaţa de artă românească, precum şi obiecte de artă decorativă create în reputate ateliere europene.

Operele expuse la Târgu-Mureş pot fi adjudecate în cadrul licitaţiilor Artmark ale lunii februarie, evenimente ce se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 19-20 februarie.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant