Peste 7.000 de spectatori în prima zi la Peninsula

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorii festivalului au oferit primele informaţii legate de numărul vizitatorilor din prima zi a Festivalului Peninsula.

Astfel, de miercuri 24 august, de la ora 18, de când  şi-a deschis oficial porţile şi până astăzi la ora 12.00, peste 7.000 de spectatori şi-au luat brăţările de acces şi au trecut pragul festivalului.Până la miezul nopţii trecute au fost deja instalate peste 500 de corturi  în Camping.

Organizatorii estimează că în acest an numărul vizitatorilor va ajunge la 70.000 de persoane, în toate cele patru zile de festival.

Bugetul ediţiei din acest an a festivalului este de circa 1 milion de euro, din care 20% au fost obţinuţi, pe bază de proiect, de la instituţii publice din România, 60% provin de la sponsori şi restul din biletele vândute.

În acest an, festivalul vine în faţa publicului cu aproape 90 de trupe şi aduce o scenă nouă, crescând la 5 numărul locaţiilor şi atracţiilor muzicale.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul