Peste 200 de case afectate de inundaţii în Târnăveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După două ore de ploaie torenţială, pârâul Botorca din Târnăveni s-a revărsat. Peste 200 de case au fost inundate şi 22 de persoane au fost evacuate de pompieri, printre care şi şase copii. Probleme din cauza ploii au fost şi în Adămuş, Blăjel, Deleni.

UPDATE: "Din informaţiile de până acum, se pare că debitul ploii de ieri a fost de 150 litri/mp, timp de aproape două ore. Un bilanţ provizoriu al inundaţiei indică faptul că au fost afectate circa 200 de case şi gospodării şi 50 de autoturisme. A fost inundat cartierul Botorca, 8 străzi din municipiu şi subsolurile blocurilor din cartierul “Armatei”. Au fost evacuate 23 de persoane din care 6 copii, dar nu am avut nicio victimă. Apa a ajuns şi la Şcoala Generală “Prefect Vasile Moldovan”, motiv pentru care astăzi am dispus mutarea elevilor care susţin examenul de capacitate la Şcoala Generală “Avram Iancu”. În cursul dimineţii, am avut o întâlnire a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, iar în această după amiază vom avea o şedinţă mixtă, la care vor participa reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului şi Consiliului Judeţean Mureş. Voi solicita acordarea unui sprijin din fondul de rezervă al judeţului, în vederea acoperirii unei părţi din pagubele suferite de locuitorii municipiului nostru" a declarat miercuri primarul Sorin Megheşan

Peste 200 de case din zona municipiului Târnăveni au fost inundate marţi după-amiază, iar 16 adulţi şi 6 copii au fost evacuaţi din zonă în urma revărsării pârâului Botorca, din cauza ploii torenţiale. În urma revărsării apelor, în comuna Adămuş din apropierea Târnăveniului a fost evacuată o persoană în vârstă de 92 de ani, care a suferit de hipotermie.

La faţa locului au intervinit peste 100 de pompieri, iar oraşele din zonă au pus la dispoziţia salvatorilor motopompele pe care le-au avut în dotare.

Aşa ploaie nu s-a mai pomenit în ultimii o sută de ani. Din cauza cantităţii mari de apă căzută într-un timp scurt, pârâul Botorca a ieşit din matcă şi a măturat totul în cale, luând pe sus şi maşini, inclusiv un Cielo aparţinând ISU. Apa a inundat circa 500 de metri din DN 14 A Târnăveni – Mediaş şi DJ 107 Târnăveni – Blaj, către Adămuş, pe ambele drumuri circulaţia fiind întreruptă” a declarat primarul din Târnăveni, Sorin Megheşan

Câteva persoane au fost prinse de viitură în maşini şi au avut nevoie de un excavator pentru a putea fi salvate.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat