Patru agenţi de pază arestaţi pentru că au răpit un bărbat suspectat de incendiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Târgu Mureş a dispus arestarea a patru agenţi de pază ai unei firme de securitate care, alături de alţi cinci colegi, au intrat cu forţa într-un restaurant, au provocat distrugeri şi apoi au sechestrat un bărbat suspectat că le-a incendiat una dintre maşinile de intervenţii.

Magistraţii Judecătoriei Târgu Mureş au admis în parte cererea procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele a patru dintre cei nouă paznici pentru care s-a făcut propunerea, informează Parchetul instanţei supreme într-un comunicat de miercuri. În cazul celorlalţi cinci inculpaţi, agenţi de pază ai aceleiaşi societăţi, instanţa a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş au cerut instanţei arestarea preventivă a nouă persoane, reţinute şi acuzate de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, lipsire de libertate în mod ilegal şi implicarea conducătorilor firmelor specializate de pază şi a angajaţilor acestora în descinderi în forţă.

În 13 februarie, cei nouă agenţi de pază ai firmei au intrat în forţă în incinta localului, unde l-au atacat pe bărbatul respectiv, producând distrugeri în bucătăria restaurantului, unde aceasta se refugiase. Totodată, arată anchetatorii, aceştia l-au transportat împotriva voinţei lui, cu o maşină în Târgu Mureş, la un punct de lucru al societăţii, unde patronul societăţii l-a obligat, sub ameninţare, să scrie o declaraţie prin care îşi asuma responsabilitatea cu privire la incendierea unei maşini de intervenţie a firmei de pază.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”