Mureșean tâlhărit după ce a apelat la serviciile unei prostituate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia condamnată are 20 de ani (Arhivă)

La sfârșitul lunii iulie, un tânăr de 30 de ani, din Târgu-Mureș, a fost agresat pe Calea Sighişoarei de către persoane necunoscute, care i-au sustras telefonul mobil, lanţul din aur de la gât şi suma de 200 lei, tânărul fiind internat la spital pentru investigaţii medicale.

În urma audierilor, polițiștii mureșeni au stabilit faptul că, în seara zilei de 28 iulie, tânărul s-a deplasat pe Calea Sighişoarei, unde a acostat o prostituată. În timp ce se afla cu aceasta pe un teren viran din apropiere, au apărut nişte persoane necunoscute, care l-au agresat şi i-au sustras bunurile, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 2.000 de lei.

Cercetările poliţiştilor au condus la identificarea suspecţilor, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 și 35 de ani, alături de prosituata acostată de victimă, în vârstă de 20 ani. Împotriva acestora a fost luată măsura reţinerii pentru o perioada de 24 de ore, urmând ca apoi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş cu propunerea de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Mai multe pentru tine:
Spargerile din noaptea de Anul Nou. Bucureștiul anului 1945, la discreția bandelor de răufăcători
Fostul deputat PSD Radu Cristescu spune cum a fost angajată fiica sa la Primăria Sectorului 4, dar și cum a ajuns detașată de MAE la New York: „Fata mea a crescut fără mamă, e praf emoțional acum. Nu e handicapată și nu stă cu mâna întinsă după un post”
Ce notă a obținut fiica Andreei Marin la Bacalaureatul Internațional: „Sunt tare mândră de tine!”. Violeta Bănică a atins o performanță mondială
Vacanță cu rușine. Cum se fac de râs românii în locuri unde sunt primiți cu brațele deschise: „M-am bucurat că localnicii nu pot înțelege”
De ce trebuie să lași un pahar de apă lângă chiuvetă atunci când pleci în vacanță. Spaniolii mereu fac asta
La 49 de ani, Charlize Theron face dezvăluiri-șoc: „Tocmai ce m-am culcat cu un bărbat de 26 de ani!”
Petiție Declic: tăierea de urgență a subvențiilor pentru partide. „Solidaritatea trebuie să înceapă cu politicienii”
Cu cine s-a iubit Nicușor Dan înainte de Mirabela Grădinaru. Au avut o relație secretă, iar președintele României păstrează legătura cu femeia și încă se vizitează
Din ce cauză a murit tatăl lui Nicușor Dan. Detalii despre decesul ascuns al lui Grigore Dan
Ești printre cei 5% dintre oameni care pot găsi, în 5 secunde, broasca?
Sora lui Kate Middleton nu mai arată deloc așa! Ce apariție wow a avut Pippa duminică: s-a tuns bob și s-a bucurat de Formula 1