Medicii mureşeni au făcut minuni în cazul unei paciente cu tumoare renală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa condusă din Horaţiu Suciu şi Călin Chibelean a salvat o pacientă de 57 de ani

O echipă de medici de la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş şi de la Clinica de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean, a reuşit extirparea unei tumori renale de şase centimetri, premieră medicală în judeţul nostru.

Pacienta, o femeie în vârstă de 57 de ani, a fost diagnosticată cu tumoră renală care ajungea până aproape de nivelul inimii, în urmă cu o lună, fiind astfel supusă unei intervenţii chirurgicale de cinci ore, încheiată cu extirparea cu succes a tumorii.

Pacienta este susţinătoarea unei familii pentru care reprezintă singura sursă de venit şi este o femeie care a trecut cu bine peste o operaţie extrem de dificilă. Tumoarea a fost descoperită întâmplător, întrucât pacienta nu avea simptomele tipice unei astfel de afecţiuni. În urma unui examen ecografic de rutină a fost descoperită tumoarea, care avea extensii, iar cheagurile de sânge puteau produce accidente vasculare şi complicaţii fatale. Am realizat o echipă mixtă, ajutaţi de domnul doctor Horaţiu Suciu, şi pot spune că operaţia a fost încununată cu succes”, a declarat domnul doctor Călin Chibelean, medic al Clinicii de Urologie Mureş.

La rândul său, domnul doctor Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară şi Transplant din cadrul SCJU Târgu-Mureş, a afirmat că astfel de colabărări trebuie să continue între medici şi clinici, spre beneficiul pacienţilor. ”Odată finalizată această intervenţie chirurgicală extrem de complicată, oraşul nostru se înscrie pe lista centrelor de excelenţă medicală, mai ales că până acum, numai la Bucureşti se mai făceau astfel de operaţii. Colaborarea între Clinica de Chirurgie Cardiovasculară şi Clinica de Urologie trebuie să continue şi în viitor”, a declarat medicul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG