Meciul adevărului! Naţionala de futsal a României întâlneşte azi Spania în sferturile CE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu şase fotbalişti de la City'us Târgu-Mureş în lot, naţionala României atacă semifinalele Campionatului European de futsal din Croaţia împotriva uneia dintre cele mai puternice echipe de pe bătrânul continent şi, totodată, actuala campioană europeană.

Selecţionata de futsal a României va întâlni Spania în sferturile de finală ale Campionatului European din Croaţia. În ultima partidă a grupei A, Croaţia a învins Republica Cehă cu 5-4 şi a ocupat locul 1 în grupă. România a terminat, astfel, faza grupelor pe poziţia a II-a şi va juca în faza sferturilor cu ocupanta locului 1 în grupa B, Spania. Ibericii au câştigat în faţa Ucrainei cu scorul de 4-1.

Pentru echipa noastră va fi o misiune imposibilă, Spania fiind deţinătoarea trofeului european şi vicecampioana mondială. Din cele 7 ediţii ale Europenelor, Spania a câştigat de 5 ori trofeul, ultimele trei titluri fiind consecutive. România şi Spania s-au întâlnit de 10 ori, spaniolii impunându-se de tot atâtea ori.

Partida din sferturile de finală dintre România şi Spania se va disputa azi, de la ora 19.30, la Zagreb.