Fost inspector în cadrul Primăriei Târgu-Mureş arestat pentru 29 de zile pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Mureş a decis astăzi arestarea preventivă a unui fost angajat al Primăriei Târgu-Mureş în cadrul Serviciului Public de Utilităţi Municipale, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  trafic de influenţă în formă continuată

Ioviţoniu Florin, fost inspector în cadrul SPUM (Serviciul Public de Utilităţi Municipale) a intrat în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş după ce acesta ar fi promis mai multor persoane că îi va ajuta să obţină un loc de muncă în Primăria Târgu-Mureş contra cost. Potrivit anchetatorilor, alte persoane au fost înşelate de Ioviţoiu pe vremea când acesta era inspector în cadrul serviciului de Taxe şi Impozite. Atunci, inculpatul le promitea păgubiţilor taxe şi impozite mai mici în schimbul unui comision. Potrivit comunicatului remis de Parchetul Tribunalului Mureş, învinuitul a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma percheziţiilor efectuate în data de 9 mai 2013. 

"Din probatoriul administrat a rezultat că activitatea infracţională a numitului Ioviţoniu Florin este mult mai largă, astfel că în data de 10.05.2013 s-a dispus extinderea cercetărilor pentru alte infracţiuni de înşelăciune şi trafic de influenţă. La data de 09.05.2013, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului, acesta fiind prezentat, la data de 10.05.2013

instanţei competente – Tribunalul Mureş - cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile." se arată în comunicat. 

Completul de judecată a admis cererea procurorilor şi astfel, Ioviţoniu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile începând cu data de astăzi şi până la data de 07 iunie 2013, inclusiv. Învinuitul a formulat deja recurs împotriva deciziei.

Dosarul a fost instrumentat în colaborare cu DNA Mureş şi SRI Mureş

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare