Elevii mureşeni „milionari” la absenţe nemotivate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii mureşeni au acumulat în anul şcolar trecut circa 3 milioane de absenţe. Campioni la absenţele acumulate sunt elevii Grupului Şcolar „Emil Dandea” , unde media este de 105 absenţe per elev.

Statistică alarmantă pentru unităţile şcolare din judeţ, după ce în urma unei solicitări venite din partea Ministerului Educaţiei s-a analizat numărul absenţelor  acumulate de elevii mureşeni. Cifrele arată că în anul şcolar 2009-2010 elevii mureşeni au acumulat 2.872.428 de absenţe, adică în medie câte 39 pentru fiecare elev.

Elevii din învăţământul primar au înregistrat în medie câte 15 absenţe fiecare, cei din învăţământul gimnazial câte 36, cei din liceal şi profesional câte 68, iar cei din învăţământul post-liceal în medie câte 17 absenţe per elev. În medie, fiecare din cei 73.652 de elevi mureşeni au acumulat 39 de absenţe fiecare”, a precizat Viorel Socol, inspector şcolar adjunct în cadrul ISJ Mureş.

În acest an şcolar se înregistrează deja 15 absenţe per elev, adică doar în primul semetru elevii mureşeni au reuşit „performanţa” de a acumula 1.069.470 de absenţe.

Topul absenţelor

Într-un clasament al absenţelor acumulate, primele poziţii sunt ocupate de elevii de liceu şi şcoală profesională. Printre liceele mureşene cu cei mai mulţi elevi cu absenţe se numără Grupul Şcolar „Emil Dandea” (n.r. fostul Liceu de Chimie). Aici, media per elev în acest an şcolar este de 105 absenţe, în scădere însă faţă de anul trecut când cifra era de 113 absenţe.

Direcţiunea şcolii cunoaşte situaţia şi încearcă din răsputeri să o schimbe. „Ne-am diversificat profilurile, avem pe lângă chimie industrială şi protecţia mediului şi producţie media. Speram că aceste profile noi îi vor atrage pe elevi, dar n-au venit în numărul în care speram să vină. Am informat elevii despre aceste profile, dar degeaba. Majoritatea elevilor pe care îi avem acum sunt din zona rurală, iar situaţia materiale îi face pe unii să nu poate frecventa atât de des. La asta se adaugă şi dezintereul elevilor faţă de învăţământ în general, pentru că astăzi mulţi se întreabă la ce le mai foloseşte şcoala. Am încercat să facem activităţi extracuriculare, dar elevii nu vor să rămână peste program. Deci e dezinteres din partea elevilor, a părinţilor, plus problemele familiare cu care se confruntă”, a precizat Anca Turc, directorul Grupului Şcolar.

Elevii spun despre colegii lor chiulangii că pur şi simplu nu le place cartea şi că majoritatea acestora vin la şcoală, dar nu mai ajung efectiv la ore, pentru că îşi găsesc altă ocupaţie.

Note scăzute la purtare
Din cauza absenţelor acumulate în primul semetru al acestui an şcolar, 708 elevi din clasele IX-XII s-au ales cu notele scăzute la purtare sub 7. Dintre aceştia cei mai mulţi sunt elevi de clasa IX-a, unde 277 au deja nota scăzută la purtare. Nici în clasa I frecvenţa nu este de 100%, pentru că şi aici 48 de elevi mureşeni au nota scăzută din cauza absenţelor. Un număr de 42 de elevi din liceu au fost exmatriculaţi din cauza absenţelor.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul