Datorinicii vor rămâne fără apă potabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

38 de asociatii din Târgu-Mureş riscă să rămână fără apă potabilă din 9 februarie. Compania Aquaserv a început somarea celor cu restanţe, iar în curând va trece la fapte. Valoarea totală a datoriilor ajunge la peste 1,8 milioane de lei.

Compania AQUASERV Târgu-Mureş informează că din data de 29.01.2015 a început campania de somare publică a asociaţiilor de proprietari şi este nevoită ca începând din data de 9 februarie 2015, să procedeze la sistarea furnizării apei potabile către 38 de asociaţii de proprietari, cu restanţe mari către companie. Asociaţiile de proprietari vizate de sistarea furnizării apei potabile au fost selectate în funcţie de mărimea şi vechimea datoriilor, acestea având datorii cumulate de peste 1,8 milioane lei, cu o vechime de cel puţin 90 de zile.

Această decizie, deosebit de neplăcută, va fi luată doar după ce au fost parcurse toate etapele legale prealabile, în încercarea de a recupera datoriile scadente pe care asociaţiile de proprietari le au către societate. Din cauza faptului că aceste asociaţii nu au depus suficiente eforturi pentru diminuarea datoriilor prin somarea membrilor rău platnici şi chiar stagnarea în achitarea facturilor, compania furnizoare de apă va fi nevoită să ia această măsură extremă.

Lista cu asociaţiile de proprietari care sunt vizate pentru sistarea apei potabile, începând cu data de 9 februarie 2015, este afişată la Centrul de Relaţii cu Clienţii al Companiei AQUASERV S.A., str. Kos Karoly nr. 1.

Compania AQUASERV a înştiinţat cu privire la situaţia creată instituţiile interesate, şi anume: Direcţia  de Sănătate Publică a judeţului Mureş, Comisariatul judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, Municipiul Tîrgu-Mureş, Consiliul Judeţean Mureş şi Instituţia Prefectului judeţului Mureş, instituţii care înţeleg gravitatea situaţiei.

Aquaserv Târgu-Mureş face apel către locuitorii din blocurile unde urmează a fi sistată furnizarea apei potabile, să-şi asigure rezerve de apă, în cantităţi suficiente pentru acoperirea necesarului fiziologic, igienei personale şi preparării hranei, dar şi să-şi achite obligaţiile restante faţă de asociaţiile de proprietari.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie