Dansul sportiv cucereşte Sala Sporturilor în acest sfârşit de săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul Naţional de Dans Sportiv şi Cupa Europeană IDSF Standard vor fi găzduite în acest sfârşit de săptămână de Sala Sporturilor din Târgu-Mureş.

Astfel, după 7 ani de pauză, oraşul nostru va fi gazda unui Campionat Naţional de dans, în timp ce competiţia europeană va fi o premieră pentru România. Evenimentul este organizat de Asociaţia Judeţeană de Dans Sportiv, sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv şi a International Dance Sport Federation, bucurându-se de participarea a unor perechi de top din 22 de ţări europene, Romania fiind reprezentată de perechea mureşeana Rareş Cojoc - Katarzina Kapral. În plus, În Sala Sporturilor va fi organizată şi o Gală a Dansului Sportiv Românesc, alături de Cupa Mureşul la dans, sfârşitul de săptămână fiind, practic, acaparat de mişcările suave ale dansatorilor.

Pe cine vedem la lucru

70 de cluburi din România vor concura la Campionatul Naţional, aceasta fiind cea mai importantă competiţie de acest gen organizată anual în ţara noastră şi reprezentând baza de selecţie pentru lotul naţional de dans sportiv. Cu alte cuvinte, se vor întrece cele mai bune perechi din ţară, competiţia fiind cotată ca una de nivelul unu pentru toţi concurenţii. La Cupa Europeană IDSF Standard  vor participa cupluri de dansatori din 22 de ţări, inclusive 6 dintre cele mai bine cotate perechi din lume. Arbitajul va fi asigurat de un lot format din 15 arbitri internaţionali, iar director de concurs va fi Marco Sietas, şeful Federaţiei Internaţionale.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet