Curse de motociclete, la Mureş, pe cel mai modern circuit din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai modern circuit moto din România va fi construit la Mureş

Mureşul va deveni în scurt timp capitala sporturilor cu motor din România, odată ce fostul tancodrom al armatei de pe Dealul Cerghidului va fi transformat într-un circuit de curse de cinci stele.

 Consiliul judeţean a obţinut prin Programul Operaţional Regional o finanţare de circa 50% din valoarea lucrărilor pentru realizarea întregului proiect, astfel că din cele peste 55 de milioane de lei la cât se ridică investiţia, CJ va suporta doar 26,6 milioane de lei. Circuitul va putea fi utilizat pentru concursuri de automobilism, motociclism, ciclism, dar şi pentru competiţii de sporturi extreme, cum ar fi sărituri cu biciclete şi motociclete, skateboard sau role dar şi schi fond şi biatlon. Parcul pentru sporturile cu motor va găzdui o multitudine de evenimente sportive oficiale, atât naţionale, cât şi internaţionale.
 
Va fi gata anul viitor

Lucrările la parcul auto pentru sporturi cu motor, fostul tancodrom al armatei, au început în toamna anului trecut, fiind realizate până în prezent aproape 10 procente din întreg proiectul, care ar urma să fie finalizat în septembrie 2013. Primele lucrări efectuate au vizat racordarea la reţeaua de gaz a zonei respective, unde urmează să fie construite mai multe clădiri ce vor adăposti spaţii pentru sportivi, oficiali şi presă, depozite pentru echipamente, grupuri sanitare dar şi un centru medical şi un centru de informare.

Lucrările de racordare la reţeaua de gaz au costat 307.098 de lei. Circuitul va beneficia de o tribună cu o capacitate de 1.200 de locuri, iar constructorii vor include chiar şi ecrane digitale, care vor fi deservite de camerele pivotante din jurul pistei. Clădirea principală a parcului pentru sporturile cu motor va cuprinde, pe lângă spaţiile administrative, boxe pentru bolizi, postul pentru cronometraj, un centru medical dotat la standarde de ultimă generaţie, studiouri de transmisii radio şi TV, un spaţiu special amenajat pentru VIP-uri şi un restaurant. Parcarea, amenajată în imediata apropiere a complexului, va fi extrem de generoasă, urmând să aibă o capacitate de 20 de locuri pentru autobuze, 750 pentru autoturisme şi 1.500 pentru motociclete.

Beneficii turistice uriaşe

Acest parc pentru sporturile cu motor va aduce beneficii foarte mari economiei mureşene, pentru că vor fi create noi locuri de muncă şi vor fi atrase grupuri importante de turişti către judeţul nostru, anual”, a declarat Lokodi Edita, preşedinta Consiliului Judeţean Mureş. În condiţiile în care circuitul va fi amplasat la 2 kilometri de Aeroportul Transilvania, 4 kilometri de calea ferată şi 8 kilometri de viitoarea autostradă Bucureşti-Borş, e evident că turiştii se vor înghesui la fiecare eveniment de anvergură ce va fi organizat pe Dealul Cerghidului.

Design maghiar, circuit „vitezist”

Parcul destinat sporturilor cu motor va avea un circuit de viteză de 3,7 kilometri, lăţimea sa fiind de 14 metri. Desenul iniţial al circuitului de la Ungheni este unul atipic pentru circuitele europene, cu porţiuni de viteză care alternează cu "ace de păr" sau şicane, aceste caracteristici dezvăluind o configuraţie medie spre rapidă, fiind opera unei companii maghiare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort