Contractul de termoficare dintre municipalitate şi SC Locativ a fost prelungit cu încă trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali au votat prelungirea contractului de gestiune a serviciului centralizat de termoficare pe o perioadă de trei luni cu societatea Locativ SA. Astfel, până în data de 8 iulie nu vor fi mai exista probleme legate de agentul termic în oraşul nostru.

Proiectul de hotărâre a fost modificat în aşa fel încât să le fie pe plac tuturor consilierilor, existând discuţii şi neînţelegeri privind legalitatea semnăturii viceprimarului de Târgu-Mureş, Ionela Ciotlăuş, pe actul adiţional de prelungire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de termoficare. Unii consilieri au considerat că şedinţa de ieri a fost de prisos, întrucât oricum era semnat actul adiţional prin care era prelungit automat contractul de gestiune, în ciuda faptului că semnătura viceprimarului a fost pusă în discuţie.

După ce a fost votată prelungirea contractului cu SC Locativ SA, valabil, mai nou, până în data de 8 iulie, consilierii au decis ca în şedinţa de joi să aprobe măsuri pentru perioada de după expirarea contractului, încercându-se găsirea celei mai bune soluţii pentru ca mureşenii din sistemul centralizat de termie să nu rămână fără apă caldă, cum s-a întâmplat anul trecut.

Citeşte şi:

35 de străzi din Târgu-Mureş vor fi reabilitate complet cu fonduri europene

„Curăţenia de primăvară” continuă şi-n această săptămână la Târgu-Mureş

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!