Concert pentru copii susţinut în Jazz&Blues de formaţia Kővirág

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concertul este dedicat copiilor şi părinţilor

Mureşenii sunt aşteptaţi în această seară, de la ora 18.30, în clubul Jazz&Blues, unde va fi organizat un eveniment special pentru copii şi părinţi. Concertul formaţiei Kővirág este primul de acest gen organizat în localul de pe strada Sinaia.

În cadrul acestui spectacol-concert, micuţii, alături de părinţii lor, vor putea asculta mai multe cântece bazate pe poeziile mai multor poeţi maghiari din Ardeal, în interpretarea lui László József (compozitor, voce, chitară), Szász Emese Rebeka (flaut), Benczédi Szilárd (voce, chitară bass), Fülöp Csongor István (voce, clape) şi Gáll Ágnes (actor de păpuşi).

Pe parcursul concertului vor fi proiectate cele mai frumoase desene ale eleviilor din clasele a II-a, a III-a şi a IV-a din cadrul Liceului de Artă din Târgu-Mureş. Copiii prezenţi la eveniment vor avea ocazia să interpreteze o serie de cântece populare pentru copii, împreună cu muzicienii prezenţi pe scenă şi alături de elevii clasei a IV-a ai Liceului Teoretic Bolyai Farkas.

Intrarea la concertul de diseară este liberă pentru copii, în timp ce pentru adulţi un bilet de intrare costă 8 lei. Biletele pot fi achiziţionate numai la intrarea în clubul de pe strada Sinaia.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!