Combinatul Azomureş a înregistrat un profit de 346 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profitul estimat al Combinatului Azomureş pe anul trecut a fost de 2,2 ori mai mare decât cel din 2010

Combinatul chimic Azomureş a înregistrat anul trecut un profit net în valoare de 346 de milioane de lei, de 2,2 ori mai mare decât cel înregistrat în anul 2010.


În 2010 profitul înregistrat de Combinatul Azomureş a fost de 154 de milioane de lei, iar în 2011 profitul net a fost în valoare de 346 milioane de lei. Combinatul chimic a consemnat anul trecut venituri de 1,89 miliarde lei, în urcare cu 55% faţă de 1,22 miliarde lei în 2010. Cheltuielile Azomureş au avansat cu 41%, de la 1,05 miliarde lei la 1,48 miliarde lei.

Combinatul Azomureş va primi în luna martie o nouă autorizaţâie de mediu. Documentul se află în prezent în dezbatere publică, iar apoi va fi înmânat societăţii. Noua autorizaţie de mediu cuprinde un plan de acţiuni pe care societatea trebuie să le efectueze pentru reducerea poluării aerului din oraş. Investiţiile pe care Azomureş trebuie să le facă încep din luna aprilie 2012 şi continuă până la finele anului 2015. Valoarea investiţiilor pentu modernizarea instalaţiilor depăşeşsc 150 de milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie