Cele mai bune metode de îngrijire a dinţilor la copii şi de ce este importantă sigilarea molarilor care apar la şase ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinţii copiilor trebuie îngrijiţi de cum erup. De părinţi depinde ca micuţul lor să aibă o dantură sănătoasă. Prima dată prin exemplul propriu al părintelui, iar mai târziu copilul trebuie să ştie singur cum să-şi îngrijească dinţii. Medicii specialişti dentişti le atrag atenţia părinţilor să îi ducă pe copii la cabinet pentru sigilarea molarilor de şase ani.

Când trebuie dus copilul prima dată la dentist, aceasta este una dintre întrebarile pe care şi-o pun mulţi părinţi. „Imediat după ce au apărut dinţii de lapte părintele trebuie să vină cu copilul la cabinet. Pot apărea mici probleme, căriuţe, chiar înainte de a erupe toţi dinţii de lapte, aşa că e bine să se vină chiar şi la un control de rutină. Se poate începe cu un periaj profesional, iar acesta nu doare. E ceva cu care se poate juca şi el, să vadă şi să simtă cât de curată îi este dantura.” precizează medicul specialist dentist Sorana Grozescu

Copilul nu trebuie să aibă teamă de dentist. E important ca părintele să îl ducă mai întîi să viziteze cabinetul stomatologic, chiar şi atunci când el merge la dentist, pentru a vedea că acolo nu e vorba de durere, ci de o îngrijire permanentă, chiar şi de un control de rutină.

Nu există o dată precisă. Important este ca atunci când apar primii dinţişori la copiii noştri să începem cu periajul. E foarte important ca părintele să îl educe în acest sens. Copilul trebuie să stea lângă părinte şi să facă ce vede – educarea prin exemplu” spune medicul specialist dentist Sorana Grozescu.

Cum alegem periuţa de dinţi pentru copii

Există paste şi periuţe speciale pentru copii.

Copiii au tendinţa să înghită pastele, dar medicii dentişti ne liniştesc şi spun că acestea sunt făcute să nu creeze niciun fel de probleme dacă sunt ingerate.

„Periuţa de dinţi trebuie să fie „soft” sau moale. Dacă părinţii vor alege una tare, din categoria „hard”, copilul îşi poate răni gingiile şi astfel să nu mai vrea să se spele pe dinţi.” ne indică medicul.

Ce este sigilarea molarilor de şase ani şi de ce e importantă

Această sigilare se face în momentul erupţiei molarilor de şase ani. Dar atenţie, pot să apară chiar la cinci sau la şapte ani. Părinţii trebuie să fie atenţi. Molarii aceştia au nişte şanţuri, gropiţe sau fosete cum le spunem noi. Acolo se adună mâncarea şi se demineralizează smalţul. În cabinet putem peria profesional şi apoi să punem un material fluid care merge chiar în aceste şanţuleţe. Nu lasă agentul din placa bacteriană să intre şi astfel nu distruge smalţul. Din păcate ajung să văn adulţi, chiar adolescenţi care au nevoie de extracţii pentru că nu şi-au îngrijit molarii de şase ani. Aceşti molari sunt dinţi definitivi pe care ar trbeui să îi avem până la adânci bătrâneţi” completează S. Grozescu.

Să învăţăm să ne spălăm pe dinţi corect

Corect înseamnă ca în momentul în care a terminat periajul, toată suprafaţa dintelui, toate laturile să fie perfect curate. Copiii evită zonele de lângă gingie. Această etapă este foarte importantă

Pastiluţele de la medicul dentist care colorează placa bacteriană rămasă neperiată

Medicii specialişti dentişti au în cabinete tablete care odată ţinute în gură le arată celor mici unde s-au periat corect şi unde mai trebuie să insiste.

Sunt nişte tablete de culoare roşie şi odată ce se topesc în gura copilului acestea se depun exact pe placa bacteriană rămasă necurăţată. Putem să le dăm aceste tablete şi acasă, să se verifice singuri” mai completează dentistul.

La copii totul evoluează mult mai repede. Cariile pot apărea de pe o zi pe alta. În doar câteva luni, de la o carie mică se poate forma o cavitate mare, care deja poate să doară. Medicii dentişti pot depista şi anomalii de erupţie, ale structurii smalţului.

Gelurile fluorizante şi controversele lor

Dacă pe vremea răposatului apa era puternic bogată în fluor şi era un lucru bun sau nu, opiniile fiind împărţite azi, în ziua de astăzi medicii specialişti dentişti pot recomanda, acolo unde e cazul, geluri fluorizante.

Atenţie la medicamentele sau suplimentele care conţin fluor, nu toţi medicii le recomandă

Medicii specialişti dentiuşti sunt de părere că mai bine tratează local decât să se ia pe termen nelimitat pastile care conţin fluor, pentru prevenţie.

Nu toţi medicii sunt asentimentul meu, dar eu recomand să tratăm mai bine local, în cavitatea bucală decât să insistăm cu o medicaţie în acest sens. Se pot lua pastile care conţin fluor, dar acestea ar trebui luate până la vârsta de 16 ani, iar dacă le întrerupem putem avea o explozie de carii, iar efectele pot fi urâte şi pentru alte organe din organism, cauzate de fluor” precizează medicul S. Grozescu.

Ce ar trebui să conţină trusa personală de îngrijire a dinţilor

Copiii ar fi bine să aibă propria trusă pentru îngrijirea dinţilor. Aceasta ar trebui să conţină o pastă de dinţi pentru copii, o periuţă moale, specială pentru ei, apă de gură pentru copii şi un gel fluorizant dacă e cazul. Pentru adolescenţi deja putem completa cu aţă dentară şi o apă de gură pentru adulţi, dar atenţi să nu conţină foarte multă clorhexidină.


 

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Bujduveanu: Cea mai bună opţiune pentru Primăria Capitalei, „un candidat comun al coaliţiei”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
România a încasat deja despăgubirile pentru tezaurul dacic furat în Olanda. Ce se întâmplă dacă artefactele sunt găsite