Cel mai mare parc solar din ţară va fi construit la Târnăveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul fotovoltaic de la Târnăveni va fi construit pe o păşune ce va putea fi utilizată în continuare de fermieri

Târnăveniul va fi unul dintre cele mai importante centre de producţie a energiei solare din România, odată cu finalizarea construcţiei parcului fotovoltaic din localitate. Investiţia totală va fi de aproximativ 72 de milioane de euro, iar firma care a câştigat licitaţia se numeşte Sol Stark Power, cu sediul la Timişoara.

"Acesta va fi al doilea câmp de acest gen ca mărime din Europa şi este de departe cea mai importantă investiţie realizată în Târnăveni în ultimii ani. Urmează ca pe 15 martie să fie semnat contractul cu firma din Timişoara care se va ocupa de construcţia acestuia şi sperăm ca în cel mai scurt timp să fie inaugurat parcul fotovoltaic. Eu mă bucur foarte mult că am semnat acest contract, deoarece acest parc va aduce beneficii de ordin financiar bugetului local", ne-a declarat primarul Târnăveniului, Adrian Matei. Panourile solare vor fi amplasate în zona Raioasa, în fapt, o păşune aparţinând municipalităţii, pe o suprafață de 109 hectare.

Primăria Târnăveni va câștiga în urma redevenței plătite de investitor, aproximativ 500.000 de lei, anual, redevența pe hectar fiind de 1.100 de euro pe an. Puterea instalată a centralei energetice va fi de 36 MW (Mega Watts n.r.).

Câştiguri masive pentru Târnăveni

Firma timişoreană care a câştigat licitaţia pentru construcţia parcului solar este Sol Stark Power, administrată de Armand Doru Domuţă. „Am decis să investim în Târnăveni datorită potenţialului fantastic al zonei pentru dezvoltarea acestui gen de parcuri, existând o turbiditate scăzută şi un număr mare de zile însorite. Dacă nu există contestaţii şi semnăm contractul de concesiune în termen, estimăm o perioadă de trei luni pentru obţinerea avizelor necesare, cum ar fi avizul tehnic de racordare de la Electrica şi autorizaţia de construire, care sunt critice pentru construirea parcului fotovoltaic. Despre finanţare vă pot spune că avem un contract de finanţare semnat cu un fond mare de investiţii specializat în finanţarea proiectelor de energie regenerabilă, prin care urmărim să finanţăm execuţia parcului deîndată ce obţinem toate avizele necesare. Din cauza clauzelor de confidenţialitate prezente în contract, nu putem divulga în acest moment mai multe informaţii”, afirmă directorul societăţii.

Cert e că municipiul Târnăveni va beneficia enorm de pe urma construcţiei parcului solar, a cărei finalitate va avea loc la un an după obţinerea tuturor avizelor. Terenul va putea fi utilizat în continuare pentru păşunat, ceea ce va mulţumi fermierii din zonă. Vor fi create 150 de locuri de muncă pentru construcţia parcului şi 30 de locuri de muncă permanente după ce parcul va fi terminat. Pe lângă faptul că Târnăveniul va scăpa de costurile pentru electricitate, municipalitatea va beneficia şi din taxa pentru autorizaţia de construire preconizată la aproximativ 300.000 de euro, la care se adaugă şi banii provenind din impozite şi taxe anuale, în valoare de peste 100.000 de euro. Parcul va conţine peste 150.000 de panouri fotovoltaice, peste 5 kilometri de linie electrică subterană şi peste 300 de kilometri de cabluri electrice în interiorul parcului. În plus, structura de prindere a panoourilor solare va fi realizată ecologic, fără fundaţii din beton, astfel că fondul vegetal din zonă nu va fi afectat.

Cel mai mare parc solar din Europa, făcut tot de români

Compania germană Energy Mohring a inaugurat anul trecut în localitatea Eggebek, aproape de graniţa Germaniei cu Danemarca, cel mai mare parc solar din Europa. Montajul celor 400.000 de panouri solare care echipează parcul a fost realizat o companie românească, Enercons Guset, în doar patru luni. Parcul  are o capacitate de 83 MW şi se întinde pe o suprafaţă de 3,2 km ² pe locul unei vechi baze NATO. Investiţia totală a fost de 130 de milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată