Cât îi costă pe mureşeni masa de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Perioadă agitată în magazinele mureşene

Goana după cele mai bune prăjituri, cele mai proaspete fructe şi, normal, gustări din carne a început. Magazinele din oraş vor înregistra vânzări record în această perioadă, iar unele dintre ele au pregătite oferte pentru atragerea clienţilor.

Ca de fiecare dată în această perioadă a anului, magazinele sunt pline cu clienţi care încearcă pe ultima sută de metri să le asigure celor dragi o masă bogată de Crăciun. Practic, sărbătorile de iarnă sunt văzute de mulţi aproape ca o corvoadă, întrucât acestea pot fi traduse în cheltuieli masive în mâncare şi băutură, atât pentru membrii familiei, cât şi pentru musafirii colindători.

Ne descurcăm tot mai greu, dar trebuie să scoatem bani din buzunar. Crăciunul e o dată pe an şi trebuie să aibă fiecare o masă îmbelşugată”, spune Maria Coroian, 43 de ani, clientă într-unul din hypermarketurile din oraş.

Dar cât ne costă, de fapt, cea mai ieftină masă îmbelşugată de sărbători? Practic, avem nevoie de prăjituri, preparate din carne (în special de porc n.r.), plus legume şi fructe. Cele mai căutate magazine sunt hypermarketurile, care îşi permit în aceste zile să le ofere clienţilor oferte promoţionale de sărbători şi preţuri reduse la alimentele de bază. Dacă la Târgul de Slow Food un cozonac de peste un kilogram, gătit după reţete tradiţionale, costă 20 de lei, la Real, unul cu rahat, de 500 de grame, costă 3,75 de lei, în timp ce unul cu cacao poate fi cumpărat cu 3,99 lei. În medie, la brutării cozonacii costă între 5 şi 10 lei, în funcţie de gramaj şi de sortiment.

Laboratoarele de cofetărie abia fac faţă cererilor de sărbători, pentru că tradiţia prăjiturilor gătite acasă a fost înlocuită cu cea a prăjiturilor cumpărate de la magazin. La alimentara de la Fortuna, un kilogram de prăjitură Albiniţa, produsă de Dactylis Luduş, costă 25,7 lei. Aceasta este valoarea la care pot fi cumpărate prăjiturile în cofetăriile şi laboratoarele din oraş. De asemenea, la mare căutare sunt şi fursecurile şi saleurile, care costă între 5,5 şi 8 lei kilogramul, în funcţie de sortiment.

Carnea e la putere

Românului îi place carnea, astfel că toate cumpărăturile încep cu produsele de carne în capul listei. La Selgros, un kilogram de carne tocată de porc, ideală pentru tradiţionalele sarmale, costă 11,7 lei, în timp ce la Real, un kilogram de cotlet de porc cu os e 14,99 lei. Tot pentru sarmale, un kilogram de varză costă chiar şi 1,5 lei în pieţele agroalimentare din oraş, acestea oferind cel mai mic preţ.

Se cumpără multe fructe în această perioadă. Portocalele, sunt cele mai căutate fructe de sărbători. Cele din Grecia costă 2,79 de lei kilogramul, în timp ce un ananas costă 4,99 lei kilogramul”, spune Mihaela Ion, vânzătoare la aprozarul de pe Bulevardul 22 Decembrie.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort