Audienţe telefonice pentru mureşenii sătui de birocraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mureşenii au scăpat de un drum până la Primărie pentru a depune petiţii. Cei care vor să-şi rezolve problemele la Primărie au la dispoziţie un număr de telefon la care pot suna gratuit.

Mureşenii care au diverse probleme, ce pot fi soluţionate de către funcţionarii Primăriei, nu mai sunt nevoiţi să bată drumul până acolo. Este suficient să dea un telefon la numărul 0800 - 888.999, la care le va răspunde chiar viceprimarul Claudiu Maior. Apelul este gratuit, însă trebuei să ştiţi că linia telefonică funcţionează doar o oră pe săptămână, joia, de la 17.00 la 18.00.

„Un cetăţean sună, secretara îl înregistrează şi îmi face legătura. Eu iau la cunoştinţă problema sa şi îi fac legătura la unul dintre cei zece directori de departamente, în funcţie de sesizarea primită. Aceste apeluri sunt consemnate de către directori, care la rândul lor trebuie să le dea cetăţeanului un răspuns. Când sesizarea sau problema cetăţeanului s-a soluţionat, acesta este sunat să i se aducă la cunoştinţă. Practic, cetăţeanul nu mai trebuie să se deplaseze până la primărie pentru a-şi soluţiona o problemă. Se scurtează şi termenul legal de 30 de zile pentru primirea răspunsului", a precizat viceprimarul.

Din luna octombrie ,când a fost înfiinţată linia telefonică, până acum, s-au primit peste 200 de apeluri, adică în medie 25-30 de telefoane în fiecare zi de audienţă. „Acesta este cel mai rapid mod de a ţine legătura cu realitatea din oraş şi de a vedea problemele cetăţenilor. Am trimis somaţii şi amenzi furnizorilor de utilităţi, care nu-şi respectă angajamentele luate prin contract, în urma unor astfel de sesizări telefonice", a mai spus Claudiu Maier.

Linişte la Prefectură

Dacă telefonul Primăriei sună des, la Prefectură numărul 0800 88 00 88 nu este apelat de nimeni. „Nu sună nimeni la acel număr, însă orice cetăţean care are o petiţie ce poate fi soluţionată de către Instituţia Prefectului are la dispoziţie un număr de telefon normal al instituţiei. Apelul este preluat de către un funcţionar al Serviciului de Relaţii Publice, iar dacă problema îi poate fi soluţionată de funcţionarul respectiv, omul îşi primeşte răspunsul pe loc, dacă nu, este înscris în audienţă la Prefect. Săptămânal vin între 10 şi 15 persoane la audienţe", a precizat Cristina Manoilă, purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului. Potrivit acesteia, 90% dintre petiţiile mureşenilor vizează problemele de fond funciar.

Programul de audienţe

Cei care vor să vorbească faţă în faţă cu primarul Dorin Florea pot merge în audienţă în fiecare joi, de la ora 9.00. Viceprimarul Csegzi Sandor are audienţe în a doua şi apatra a zi de joi a fiecărei luni, începând de la ora 11.00. Prefectul Marius Paşcan are audienţe în fiecare marţi, între orele 10.00 şi 12.30, iar preşedinta Consiliului Judţeean, Lokodi Edita, are programate audienţele în fiecare miercuri între orele 9.00 şi 11.00

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație