Au ars decorurile Naţionalului din Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Depoziul în care erau păstrate decorurile Teatrului Naţional din Târgu-Mureş a fost cuprins de flăcări, după ce incendiul a izbucnit mai întâi la vegetaţia aflată în apropierea imobilului.

  Pompierii au intervenit cu mai multe maşini, dar focul a mistuit aproape totul, din cauza vântului care a extins incendiul şi la alte imobile. „Incendiul s-a propagat de la vegetaţie. Zona afectată a fost de aproximativ  0.8 hectare vegetaţie uscată, iar depozitul a ars în întregime”a declarat purtătorul de cuvânt ISU, Mihai Gagyi.


  În depozit se aflau decorurile vechi, dar pentru că Teatrul nu are spaţiu pentru depozitare, aici erau şi decoruri ale pieselor care se joacă acum la Naţional. „ A trebuit să ardă totul ca să fim ascultaţi. De-a lungul vremii am sesizat mereu Ministerul Culturii şi am tot spus că nu avem spaţiu pentru depozitarea în condiţii corespunzătoare şi sigure a pieselor vechi. Acest depozit era deteriorat. Vom cere Ministerului Culturii să contribuie financiar pentru decorurile pieselor care se joacă acum”, a declarat directorul Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, Gasparik Attila.


 Poliţia a demarat o ancheta şi încearcă să afle cine este vinovatul. Pagubele produse de incendiu depăşesc la prima vedere 100.000 de lei.

citeşte şi:

Incendiul de la fabrica de mobilă Relaxa din Mizil a produs pagube importante. Focul a fost stins după mai bine de patru ore

Incendiu de vegetaţie uscată în apropriere de A1, la km 113


 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat