Atenţie! În Târgu-Mureş se practică păcălelile cu cetăţeni străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bătrâni din Târgu-Mureş au fost păcăliţi ieri, astfel că au oferit ca "împrumut" 1.000, respectic 1.200 de lei unor cetăţeni străini care s-au făcut apoi nevăzuţi.

Modul de operare a fost foarte simplu: sub pretextul că sunt cetăţeni străni şi nu cunosc oraşul, mai mulţi bărbaţi i-au rugat pe cei doi bătrâni să le arate şi eventual să-i conducă la spital, unde ar fi internată o rudă. În drumul spre spital, una dintre persoanele necunoscute ar fi purtat o convorbire telefonică cu un medic în care i se comunica faptul că este prea devreme să meargă la spital, aşa că în timpul rămas, se lasă ”invitaţi” acasă la viitoarea victimă. Astfel, ajunşi la domiciliu, din vorbă în vorbă, „străinii” au cerut împrumut o sumă în lei, promiţând că ulterior în aceiaşi zi, îi vor restitui, lăsând garanţie o poşetă din material textil, susţinând că în interior ar fi bani şi documente pe care le vor lua înapoi când se vor întoarce cu banii.

În geanta respectivă se aflau pachete de ţigări şi ambalaje.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii