Arme orientale, africane şi povestea lor neştiută, într-o colecţie inedită a Muzeului de Istorie din Sighişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În colecţia de arme medievale a Muzeului de Istorie din Sighişoara există şi două colecţii inedite: arme africane şi arme orientale FOTO: Ana Gajdo

Cetatea Sighişoarei atrage an de an mii de turişti, în special datorită faptului că este una din cetăţile de secol XIII încă locuită. Cei care ajung aici pot vedea şi o colecţie inedită de arme medievale, din patrimoniul Muzeului de Istorie din Sighişoara. Printre acestea se află şi arme orientale şi africane, dar şi renumita archebuză „Orga Morţii”.

Spade care datează încă de la întemeierea Cetăţii

Muzeul de Istorie din Sighişoara funcţionează încă din anul 1899. Deşi nu este cea mai mare colecţie a Muzeului de Istorie din inima Cetăţii Sighişoarei, colecţia de arme medievale este inedită. În cele 4 săli sunt adunate arme medievale, dar şi arme aduse din Africa sau Orient, a căror poveste nu este cunoscută cu exactitate.

„Colecţie a fost adunată în special în perioada interbelică. Cele mai vechi obiecte sunt arme albe, este vorba de 3 spade găsite arheologic în zona Sighişoarei datând din secolul al XIII-lea, după care avem florete şi săbii de paradă de secol XVIII-XIX, folosite de ofiţeri austrieci, unii dintre ei probabil au şi cantonat în zona Sighişoara”, explică directorul muzeului, Nicolae Tăşculă

Aici se găsesc părţi de armură şi arme cum ar fi: partizane, lănci sau halebarde folosite în Evul Mediu. Impresionantă este şi colecţia de arme de foc, primele arme de foc portabile. „Avem expuse 5 archebuze la care se mai adaugă încă alte 4 părţi dintr-o archebuză şi o archebuză dublă, este aşa-numita „Orgă a morţii”. Era o archebuză care prezenta 2 ţevi şi probabil datorită sunetului era numită Orga Morţii”, povesteşte directorul muzeului.

Orga Morţii şi arme de foc

Orga morţii, deşi are o denumire care ne dă fiori nu era o armă de precizie şi putea trage până la câteva sute de metri. Există în muzeele din ţară şi astfel de archebuze cu mai multe ţevi. Se spune însă că efectul lor era devastator dacă îşi nimereau ţinta. Şi mai ales, era înspăimântătoare prin zgomotul pe care îl făcea.

„Tot în categoria armelor de foc mai avem prezenţa unei muschete, a armelor cu fitil, a armelor cu capsă şi a armelor cu percutor folosite în secolele XVII-XVIII. Sunt şi câteva arme de vânătoare, folosite de Asociaţia Vânătorilor din Sighişoara din secolul al XIX-lea”, mai precizeată Nicolae Tăşculă.

Colecţiile de arme exotice. Franz Binder şi armele africane

Din colecţia de arme exotice fac parte armele orientale, arme de panoplie şi armele africane. Se ştie doar că acestea din urmă se află aici încă de la înfiinţarea muzeului.

„În colecţiile muzeului, încă de la inaugurarea lui, avem câteva obiecte africane. Nu le ştim originea, se poate să fie aduse în urma călătoriilor intreprinse de renumitul călător ardelean Franz Binder, nu se ştie, sunt mai multe tipuri de obiecte, între care şi aceste arme africane: iatagan african, pumnal african, săgeţi africane şi chiar prezenţa unui hanger”, a menţionat directorul muzeului.


Despre Franz Binder se ştie era sas din Sebeş care a locuit 10 ani în Africa unde a făcut numeroase călătorii la jumătatea secolului XIX. Din aceste călătorii, Franz Binder a  revenit în Transilvania cu ocolecţie de obiecte: arme, podoabe, obiecte de uz gospodăresc din Africa dar şi din Palestina, Egipt, Etiopia.

Michael Von Melas şi luptele cu Napoleon

În colecţia de arme există şi câteva medalioane care prezintă date cu privire la prezenţa lui Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş şi fiul lui Mircea cel Bătrân, la Sighişoara, între anii 1431 şi 1435, precum şi un alt medalion dedicat unei personalităţi a oraşului, Michael Von Melas, general în armata austriacă.
Despre Michael Von Melas se ştie că s-a născut la Roadeş, în apropiere de Sighişoara în 1729.  „În anul 1800 s-a luptat în Nordul Italiei împotriva armatelor revolţionare franceze conduse la acea vreme de Generalul Bonaparte. În data de 18 iunie 1800 a luptat împotriva lui Napoleon, la Marengo unde a fost învins, destul de greu. Era o difernţă destul de mare de vârstă  între Napoleon şi Melas. Melas avea peste 70 de ani, iar Napoleon 39 de ani. După bătălie Napoleon i-a dat o sabie şi o scrisoare în care îi lăuda abnegaţia militară şi vitejia în luptă. Originalul scrisorii se găseşte la Viena, la arhiva de război, însă noi avem o copie a acestei scrisori”, a precizat Nicolae Tăşculă.

O parte din armele medievale din colecţia muzeului sunt probabil realizate în ateliere locale. „Din cunoştinele mele, la Sighişoara nu a existat o breaslă a armurierilor, a existat la Mediaş”, a menţionat directorul muzeului.  Cele mai multe arme din colecţie sunt făcute în ateliere germane şi austriece, mai ales armele de foc (Mannlicher) sau săbiile de paradă (Solingen), sunt de provenienţă central-europeană, a mai precizat Nicoale Tăşculă.

Citiţi şi
Cetatea din Sighişoara riscă să-şi piardă calitatea de sit UNESCO. Arhitectul-şef: „Ce avem noi este atât de valoros, încât nu merită distrus pentru o cârciumă“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie