Acuzaţii de trafic de influenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea spitalului neagă acuzaţile

Şefa Serviciului Aprovizionare Transport şi a Biroului Achiziţii Publice şi Contractare, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, este acuzată într-un e-mail anonim trimis presei de trafic de influenţă, după ce spitalul ar fi semnat mai multe contracte cu firme aparţinând familiei sale. Conducerea spitalului neagă acuzaţiile şi spune că la mijloc este o răzbunare personală.

În e-mailul respectiv se arată că "în anul 2011, două dintre firmele familiei, respectiv Tipografia Andra, deţinută de tată, şi Sera Polikromia, deţinută de cumnatul doamnei de la Aprovizionare şi Achiziţii, au încheiat contracte cu spitalul în valoare de aproximativ 350.000 lei". 

Potrivit documentului, angajata spitalului "a avut grijă ca cele două firme ale familiei să-şi primească banii la timp. Astfel, deşi alti furnizori de medicamente şi materiale sanitare cu care spitalul are contract sunt plătiţi la 180 de zile şi chiar mult peste, cele două firme, respectiv Tipografia Andra şi Sera Polikromia, îşi primesc banii în termen de 30, maxim 60 de zile".

Conduceres spitalului neagă acuzaţiile şi spune că la mijloc ar fi o răzbunare personală venită din partea fostului director al Serviciului de Achiziţii Publice şi Contractare, demis din funcţie."Este pur şi simplu un atac la persoană. Din punctul nostru de vedere situaţia este în regulă, nu s-au comis ilegalităţi”, a precizat Lavinia Cosma, purtător de cuvând SCJU Târgu-Mureş.

Potrivit acesteia, spitalul nu are contracte cu firmele menţionate în documentul respectiv.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor