A patra reconstrucţie mamară la SCJU Târgu Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă mixtă de medici plasticieni şi anestezişti, coordonată de dr. Senin NEGOVAN – medic primar chirurgie plastică din cadrul Compartimentului de Chiururgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructiva a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, a efectuat cea de-a patra reconstrucţie mamară din anul 2015, în cadrul Subprogramului naţional de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare

Intervenţia, care a durat aproximativ trei ore şi jumătate, a fost realizată unei paciente de 52 de ani din Sibiu, diagnosticată cu cancer mamar şi care a fost supusă în 2012 unei mastectomii de sân drept la Cluj-Napoca. Chirurgii plasticieni târgumureşeni au procedat la reconstrucţia sânului drept cu lambou de muşchi mare dorsal cu piele şi proteză mamară (implant siliconic).

După intervenţia chirurgicală, pacienta a fost transferată pe secţia de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul SCJU, evoluţia postoperatorie fiind pozitivă, cu stare generală bună.

Aceasta este cea de-a patra reconstrucţie mamară pe anul 2015 şi a opta de cand a început Subprogramul national de reconstrucţie mamară la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

Procedurile au fost realizate gratuit în cadrul Subprogramului naţional de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare, fiind decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, inclusiv implanturile mamare necesare pentru reconstrucţie.

Pentru ca o pacientă să beneficieze de reconstrucţie mamară în cadrul acestui program, trebuie să existe o evaluare oncologică de etapă, care să avizeze explicit indicaţia de reconstrucţie mamară, imediată sau secundară.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş este inclus în Subprogramul naţional de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare din luna august a anului trecut.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online