VIDEO Un individ extrem  de periculos, capturat de poliţişti. A ameninţat mai multe persoane, pentru a obţine bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Individul a fost încătuşat

Cătălin Alexe Munteanu, fost Honcilă, în vârstă de 35 de ani, a fost încătuşat de oamenii legii. Acesta este un individ foarte periculos, care se eliberase din închisoare în urmă cu o jumătate de an. El este acuzat că a ameninţat mai multe persoane, pentru a-i da anumite sume de bani.

Suspectul a a fost reţinut pentru 24 de ore pentru şantaj şi ameninţare. Acesta a fost ridicat de „mascaţi“ dintr-un bar aflat în zona 23 August, din Târgu Jiu, în urma unei acţiuni la care au participat şi forţele speciale.

„Având în vedere cercetările care se efectuează în cadrul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, la data de 1 octombrie 2017, sub supravegherea procurorului care efectuează urmărirea penală, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, au pus în executare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat de 35 de ani, domiciliat în comuna Fărcăşeşti, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni. Suspectul a fost depistat într-un  local de alimentaţie publică de pe raza municipiului Târgu Jiu, fiind condus la Sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj în vederea continuării cercetărilor. Prin ameninţări cu acte de violenţă, determina anumite persoane să-i remită diferite sume de bani, invocând motive neconforme cu realitatea. În sarcina suspectului au fost reţinute comiterea a trei infracţiuni de şantaj şi două de ameninţare, fapte care au fost comise în perioada septembrie-octombrie  2017, asupra unor persoane domiciliate pe raza localităţilor Rovinari, Fărcăşeşti şi Mătăsari. Faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pe 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă“,

a declarat Florin Roşca, şeful Biroului Supravegheri Judiciare, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj. 

Percheziţii domicilare

Poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Rovinari şi Fărcăşeşti şi s-au ridicat o serie de probe. „Sper să identificăm şi alte eventuale victime care pot formula sesizări cu privire la faptele menţionate care să ne conducă la instrumjnetarea întregii activităţi infracţionale“, a precizat Florin Roşca.

Cătălin Alexe Munteanu este recidivist. El a fost eliberat din închisoare în cursul lunii aprilie 2017, fiind condamnat pentru tot pentru tâlhării şi fapte de acest gen.

În anul 2011, Catalin Alexe Munteanu a comis un jaf armat la un restaurant din comuna Plopşoru, împreună cu o altă persoană. De asemenea, în urmă cu câţiva ani, el a şantajat un medic gorjean şi a retras de pe cardul lui o sumă de bani.

Suspectul a ameninţat mai multe persoane pentru a obţine diverse sume de bani

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie