VIDEO Car alegoric cu bogăţiile toamnei, pe străzile din centrul Târgu Jiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carul alegoric a fost prezentat târgujienilor

Un car alegoric cu bogăţiile toamnei a putut fi admirat, ieri seară, de târgujienii care s-au aflat în centrul oraşului.

Carul alegoric a fost amenajat într-un camion. Pe lângă tradiţionalele produse agricole, din decor au făcut parte şi câteva personaje: Regele Toamnei, alături de personaje costumate din Târgu-Jiul de altădată. 

Carul alegoric a fost urmat de „trăsura lui Dincă Schileru“ în care s-au aflat lăutari şi dansatoare. Printre personajele prezentate s-a numărat şi „Domnul Tudor“ pe un frumos cal negru, o ceată de panduri, haiduci, un car cu porumb şi dovleci, precupeţe cu coşuri cu legume, purtători de cobiliţe. 

 Carul alegoric a străbătut zona centrală, strada Unirii: Piaţa Centrală - Magazinul Parângu – Colegiul Tudor Vladimirescu. Manifestarea a făcut parte din Festivalul Toamnei, care s-a încheiat astăzi. 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie