VIDEO Bloc invadat de şobolani după ce un locatar şi-a umplut apartamentul cu gunoi. Deranjat de reproşurile vecinilor, i-a dat în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toate încăperile din apartament sunt ticsite cu gunoaie

Locatarii unui bloc situat în cartierul Diana din municipiul Târgu Jiu trăiesc într-un adevărat infern din cauza unui vecin care suferă de probleme psihice şi aduce în locuinţa sa gunoaie colectate de la ghenele din oraş. Oamenii din bloc au reuşit să obţină o sentinţă judecătorească pentru ca „apartamentul groazei“ să fie curăţat de gunoaie.

Lucrătorii de la firma de salubrizare au venit marţi, 29 ianuarie, şi au amplasat în faţa blocului un container de colectare de deşeurilor, în timp ce alţi muncitori cu măşti pe faţă au intrat în locuinţă de unde au strâns gunoiul şi l-au aruncat de la balconul apartamentului aflat la etajul III. Unuia dintre lucrători i s-a făcut rău din cauza mirosului pestilenţial şi a mizeriei. 

Pe scara blocului este un miros cumplit. Locatarii trăiesc un calvar, atât din cauza mirosului, cât şi al rozătoarelor sau insectelor care au invadat imobilul. De asemenea, pereţii locuinţelor aflate sub „apartamentul groazei“ sunt plini de scursoarea care se prelinge din gunoaie, dar şi din dejecţii. Locuinţa nu are geamuri la ferestre, nu este alimentată cu energie electrică, cu gaze sau cu apă curentă. Este un miracol cum bărbatul care suferă de probleme psihice supravieţuieşte în aceste condiţii, mai ales în timpul iernii.
 

„Nu este bolnav. Îmi spunea într-o zi că a fost muşcat de ureche de şobolani. Într-o iarnă a făcut focul în cadă. Probabil că-i era frig. Nu avem ce să-i facem. Ne-a dat tot el în judecată, pentru că îl deranjam, că facem gălăgie şi-l stresăm“,

a spus Florina, o, locatară de la etajul IV. 

„Şobolanii coboară de balconul lui pe al meu“

Alexandru Ologeanu locuieşet la etajul II şi are o fetiţă de nici trei ani. Locatarul consideră că viaţa copilului său este pusă în pericol de focarul de infecţie din apartamentul vecinului cu probleme psihice: „Trăim foarte rău, dar în final s-a făcut puţină dreptate, adică am reuşit să obinem o sentinţă de la Judecătoria Târgu Jiu prin care putem să intrăm în apartament şi să facem curat acolo. E un focar de infecţie acolo. Sunt şobolani şi gândaci care mişună prin apartamentul respectiv, dar şi prin bloc. Este greu de trăit cu acest individ în bloc. Mirosul este foarte puternic. Vara este un calvar. Am încercat la toate instituţiile să facem ceva, dar nu am reuşit. Am încercat la Sanepid, Poliţie, dar degeaba. Doar cu această hotărâre judecătorească am reuşit să intrăm în locuinţă. Nu are gaze, nu are energie electrică, nu are apă. Cu această hotărâre judecătorească o să încercăm să intrăm de fiecare dată ca să face curăţenie. În fiecare seară aud şobolanii cum se deplaseză şi rod, pentru că stau chiar sub partamentul lui. Este groaznic. Şobolanii coboară de balconul lui pe al meu. Sunt şi copii mici în bloc. Chiar fetiţa mea are un doi ani şi opt luni. Am încercat să discutăm cu el, dar nu se poate. Are ceva probleme psihice şi internări la Pishiatrie“.

„Aduce gunoaiele înapoi în casă“ 

Nicolae Ciocan locuieşte la etajul IV. Acesta spune că, după ce se finalizează curăţenia, vecinul lor începe să care din nou gunoaiele în locuinţă: „Nu se poate descrie în cuvinte cum trăim în acest bloc. Este un coşmar. Nu se poate sta, pentru că miroase a hoit. Este mai bine să stai lângă containerul de gunoi, decât în bloc. Vara este îngrozitor şi renunţi să mai stai în bloc.

Dacă intră cineva în bloc trebuie să pună mâna la nas din cauza mirosului. Blocul este invadat de şobolani şi gândaci. În fiecare lună deratizăm, pentru că, în caz contrar, ne invadează goangele din apartamentul lui. Nu are absolut nimic. Nu ştiu cum supravieţuieşte. Vinde peturi. Toată lumea este afectată. Depinde de autorităţi să fie evacuat, nu de noi. Locatarii au apelat la toate instituţiile. (...) S-au mai făcut acţiuni de acest fel, dar nu se rezolvă nimic. El aduce gunoaiele înapoi în casă“.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul