Veveriţa care bate zilnic la geamul Salvamont Rânca. „Este mascota noastră“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veveriţa vine zilnic la fereastra salvamontiştilor                                     FOTO: facebook.com/salvamontgorj

O veveriţă vine în fiecare zi la geamul sediului în care se află Serviciul Salvamont Gorj din staţiunea Rânca. Mai mult decât atât, micul animal intră chiar şi în interiorul clădirii pe fereastra pe care salvatorii o deschid.

Veveriţa vine zilnic cam la aceeaşi oră la fereastra sediulul Salvamont din Rânca. Aceasta primeşte mâncare de la salvatorii montani, care o îndrăgesc foarte mult.

„Vine la fereastra baze Salvamont şi băieţii noştri îi dau să mănânce. Este de-a casei, deja, pentru că s-a obişnuit şi nu se mai teme de salvamontişti. A venit singură. S-a uitat pe fereastră, aşa că i-au lăsat mâncare. Uşor, uşor, veveriţa a devenit mai blândă şi a prins curaj“, a precizat Sabion Cornoiu, şeful Salvamont Gorj şi preşedintele Salvbamont România. 

„Probabil că pe viitor îi vor lăsa chiar să o atingă sau să ia mâncarea din mâna lor“


Salvamontiştii s-au ataşat foarte mult de animăluţul care vine în fiecare zi la fereastra lor. Ei se gândesc chiar să-i pună un nume. „Încă nu i-am pus un nume, dar probabil că o să facem o şedinţă şi o să-i găsim şi un nume“, a mai spus Sabin Cornoiu.  

Acesta a precizat că salvamontiştii îşi doresc ca veveriţa să se domesticească şi mai mult şi chiar să mănânce din mâna lor: „A început chiar să intre în interior pe fereastra pe care o lasă deschisă şi probabil că pe viitor îi vor lăsa chiar să o atingă sau să ia mâncarea din mâna lor“

Sursa Salvamont Rânca 

Vă mai recomandăm să citiţi şi: 

Vulpe ieşită la plimbare pe o stradă din zona centrală a municipiului Târgu-Jiu. Ce boală gravă ar putea avea

Anchetă la Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Motivul: o relaţie amoroasă consumată în cabinetul medical

 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate