Ultima mişcare din jocul
intimidării între politicienii ucrainieni şi cei ruşi poate deschide ultima
etapă în escaladarea zilnică a tensiunilor între cele două ţări şi cu
rezultate care s-ar putea să provoace explozii sociale care, de o parte şi de
alta a graniţei, să nu mai poată fi ţinute în frâu.
2018 ar fi trebuit să fie
pentru românii de pretudindeni un an festiv, în care sărbătorim Centenarul Marii
Uniri. Dar ce an jalnic s-a dovedit a fi sub “stăpânirea” roşie.
La o sută de ani de la Marea Adunare Naţională de la Alba
Iulia, să nu uităm de Europa, garanta micii Uniri de la 1859 şi Marii Uniri din
1918.
Incidentele de la Târgu Mureş din 1990 au creat o falie puternică între comunitatea maghiară şi cea română din Transilvania. După ce UDMR a fost cooptat la guvernare (1996) lucrurile s-au mai normalizat. Începând cu 2010, Ungaria a intrat într-o nouă etapă, după ce Viktor Orban a devenit premier pentru a doua oară iar mişcările iredentiste din Transilvania încep să fie mult mai active.
O alegorie a vieţii, ale cărei motive fundamentale sunt călătoria şi războiul. Un război purtat de oamenii „normali“ cu nişte creaturi fantastice, monstruoase, numite „oamenii apei“
înspre cetatea Babylonului, la care oamenii apei nu pot ajunge întrucât
cetatea este apărată de un întreg deşert înconjurător; oamenii făcuţi
din apă nu-l pot traversa căci ar fierbe de vii înlăuntrul carcaselor
lor.
Evenimentele de săptămâna trecută au marcat o nouă situaţie
inflamată în jurul Strâmtorii Kerci, la intrarea din Marea Neagră în
Marea de Azov. Practic, în războiul ruso-ucrainean, lucrurile au
escaladat la nivelul tirurilor din partea marinei militare ruse
împotriva celor trei vase ale marinei ucrainene, în Marea Neagră. Cu
rănirea a 3 militari ucraineni, în timp ce alţi trei au fost loviţi în
timpul tirurilor şi a capturării navelor.
Marea Unire n-are nicio şansă dacă se cramponează de identitatea rigidă. N-are nicio şansă şi nicio frumuseţe. Eleganţa Unirii ar fi dată de o identitate flexibilă.
1 DECEMBRIE 1918 reprezintă un act premeditat, bine gândit şi la care naţiunea română a lucrat în mod continuu începând cu anul 1848, iar din 1859 în mod organizat ca şi stat. Aducerea românilor într-un singr stat a reprezentat o muncă constantă dusă nu doar de elita politică şi culturală ci mai ales de către popor. Nu e nici o mână divină, nici un act ancestral extraordinar, este pur şi simplu premeditare şi persistenţă. Unirea era inevitabilă.
Aflăm că Tudor
Chirilă dă adunarea pentru un mega-protest #Rezist pe
1 decembrie. Protestul va fi şi cu mesaje obscene? Şi cu violenţă? Şi cu un nou
punct de vârf al dezbinării dintre român şi român?
Din
start asocierea celor două nume naşte o mare dezamăgire şi ne pune într-o
lumină proastă faţă de românii anului 1918. Întrebarea la care ar trebui să
răspundem este „Cum s-a ajuns aici?“.
Celebrarea Centenarului, în ajun, dominată somptuos şi înalt patriotic prin inaugurarea şi sfinţirea de către Biserica Ortodoxă Română a Catedralei Naţionale, a venit să ne amintească, prin contrast cu „stângăciile“
- ca să le spunem catifelat – clasei politicianiste, cu mândrie
firească, dar şi nostalgic, zbaterea şi solidaritatea tulburătoare a
liderilor autori ai Marii Uniri.
Avalanşă de
promisiuni ale premierului Dăncilă la şedinţa de guvern de la Alba Iulia. Aruncă
în stânga şi în dreapta cu banii pe care nu-i are, după modelul „mai dă-le
Nicule 100 de lei”! În speranţa că „proştii”, în lăcomia lor, se vor lăsa păcăliţi
şi de data aceasta. Proşti, proşti, dar aşteaptă de doi ani să le curgă lapte şi
miere în farfurie, şi degeaba. Ingineriile financiare ale lui Darius Vâlcov se
dovedesc praf în ochi.
Domnul Mircea Cărtărescu s-a supărat pe presa şi instituţiile româneşti
pentru că ignoră faptul major că dumnealui tocmai i s-a decernat Premiul
„Thomas Mann“. În mod injust, dl Cărtărescu trece cu vederea cîteva
elemente esenţiale.
Se pare că în ziua de 10 decembrie PNL-ul, care se tot auto-recomandă drept
port-stindardul Opoziţiei parlamentare, va introduce mult aşteptata moţiune de
cenzură la adresa guvernului condus de d-na Viorica Vasilica Dăncilă. Foarte
bine. Moţiunea face parte din arsenalul democratic, dreptul utilizării ei e
stipulat de Constituţie şi reprezintă o cutumă a vieţii democratice ca Opoziţia
să o folosească.
Domnule Ungureanu, din respect pentru luările de poziţie împotriva PSD-ului, nu o să vă răspund aşa cum se cuvine, adică să vă persiflez. O să mă lansez într-o polemică, totuşi, cu domnia voastră pe această temă. Ca să vă fie clar, noi am rezistat la ger, domnule!
Mă uit cu părere de rău la oamenii care chiar cred sau vor să se convingă de faptul că nu avem autostrăzi între Moldova şi restul ţării din cauză că până în momentul de faţă nu existau legi individuale, pentru fiecare proiect în parte, aprobate în Parlament.
Am decis, cu ocazia acestui Centenar, să facem două lucruri. Primul, să privim mai mult înspre viitor decât înspre trecut. De aici ideea cu mesajele pentru România 2118. Al doilea, să sărbătorim unitatea românilor de pretutindeni. Ziua de 1 Decembrie le este dedicată tuturor, în egală măsură.
La finele săptămânii are loc a 13-a reuniune a celor mai importante 20
de puteri economice. Începuturile G20 şi actuala criză prin care trece
forumul, pe scurt.
Mai mult decât ură,
ironie ieftină sau chiar antireligiozitate, deloc ascunsă, majoritatea celor care
au însoţit aşa zicând critic sfinţirea altarului Catedralei Naţionale au produs
proba neputinţei.
Cine
m-a minţit? România? Istoria? Românii m-au minţit? Comuniştii? Ruşii? Nu mi-e
clar, nu pot să-l identific pe mincinos, dar mă simt minţit, înşelat şi
fraierit.
Oare cât de proşti îi crede Dragnea pe români? Mă tot gândesc în ultimele zile la asta de când Dragnea continuă cu „vrăjeala“ ieftină şi spune că a fost de mai multe ori (mai exact de 16 ori) în Brazilia la pescuit, pentru că are această pasiune.
Cât de iresponsabili pot fi cei care conduc guvernul, care încearcă, smechereşte, să scape în primul rând ei, apropiaţii lor şi toţi cei care au furat sau vor fura, să persiste în această hotărâre, în condiţiile în care oamenii şi-au dat seama de această mârlanie, ies în stradă în număr tot mai mare, iar Dragnea cu marioneta lui să meargă în continuare în această direcţie?
În 1989, la debarcarea sângeroasă a lui Nicolae Ceauşescu, când puterea
politică a ajuns în mâinile cu abilităţi de prestidigitator ale lui Ion
Iliescu (alintat de unii drept „Ilievici”), ţara asta amărâtă avea de
toate: fabrici, uzine, locuri de muncă, apreciere pentru produsele de
export.
